Un nou „caz Sorina”, în vestul țării. Zeci de oameni au împiedicat luarea cu forța a unei fetițe aflate în plasament

271

Executarea scoaterii din familia asistentului maternal din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, a unei fetiţe de şapte ani, pentru care instanţa a dat decizie de adoptare către o familie din Timişoara a fost amânată, miercuri, executorul judecătoresc luând decizia de a nu se mai prezenta la adresa din Bocşa, la cererea familiei adoptive.

Cazul fetiţei Gabriela a fost mediatizat în ultimele zile de către familia asistentului maternal, făcându-se o comparaţie cu cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care a fost luată în urmă cu câteva luni şi predată familiei adoptive în urma unei descinderi a procurorului şi mascaţilor la locuinţa asistentului maternal, care nu a acceptat să o predea.

La locuinţa din oraşul Bocşa au fost prezente miercuri mai multe echipe ale televiziunilor naţionale şi presei locale, însă episodul care s-a petrecut în cazul Sorinei nu s-a repetat, fiind amânată executarea scoaterii din familia asistentului maternal.

Soţii Miloş, care o au în plasament pe micuţa Gabriela, mai au nouă copii biologici, care se află acum la casele lor, iar în urmă cu câţiva ani au adoptat şi o fetiţă. Deşi susţin că şi-ar fi dorit să o adopte şi pe Gabriela, aceştia şi-au exprimat intenţia de adopţie abia după ce au fost iniţiate procedurile de adopţie de către o familie din Timişoara.

La casa familiei Miloş a fost aşteptat, miercuri, executorul judecătoresc, întrucât familia a refuzat să predea fetiţa de bună voie.

sursa foto – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.