Lupta împotriva bullying-ului, printr-un proiect derulat de Casa Corpului Didactic Timiș

263

Casa Corpului Didactic Timiș a lansat proiectul „Şcoala pregăteşte cetăţeni activi”, un proiect ce vizează lupta împotriva fenomenului de bullying, precum și promovarea, în rândul elevilor, a implicării în viața publică și a creșterii rezistenței la manipulare.

Proiectul vizează, printre altele, și creșterea numărului de formatori cu competențe avansate în domeniul educației, precum și dezvoltarea competențelor pentru 100 de cadre didactice prin 3 programe de formare continuă în domeniile democrației, cetățeniei, drepturilor omului, prevenirii violenței școlare și a incluziunii.

În prioada 1 – 6 decembrie, un grup de 4 profesori din Timiș vor participa la cursul „Evaluare pentru învăţare. Metode diverse şi creative de evaluare în educaţia secolului XXI”, desfășurat în Islanda, organizat de InterCultural Iceland.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui program vizează acreditarea a două programe de formare continuă: unul în domeniul incluziunii şi interculturalităţii și al doilea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei şcolare. Cursurile vor fi acreditate în perioada decembrie 2019 – martie 2020.

„100 de cadre didactice vor fi formate în perioada ianuarie-iunie 2020 pentru a deprinde abilități de promovare a educației pentru democraţie, a incluziunii şi interculturalităţii, precum și în cel al prevenirii şi combaterii violenţei şcolare. Știm cu toții că fenomenul de bullying este prezent în școli și în afara acestora, iar noi asta ne propunem: să oferim o bază cât mai eficientă profesorilor pentru a contribui din plin la prevenirea și stoparea acestui fenomen. De asemenea, ne dorim dezvoltarea unui opțional destinat liceenilor, care să promoveze implicarea elevilor în viața publică, cu scopul prevenirii radicalismului și a creșterii rezistenței la manipulare”, a spus Călin Diaconescu, managerul de proiect, profesor metodist la Casa Corpului Didactic Timiș.

Proiectul este finanțat prin EEA Grants 2014-2021, în cadrul categoriei Proiecte din domeniul învățământului preuniversitar. Evenimentul de lansare s-a desfășurat la Secția de Arte „Deliu Petroiu” a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, unul din partenerii Casei Corpului Didactic Timiș în cadrul acestui proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.