1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Unsprezece cetăţeni din Irak, Eritreea şi Iran, prinși la Nădlac II, ascunși într-un camion

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II-Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare, unsprezece cetăţeni din Irak, Eritreea şi Iran, care încercau să iasă ilegal din ţară.

„În data de 04.11.2019, în jurul orei 08.0, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar O.F., în vârstă de 45 ani, conducând o autoutilitară marca Peugeot. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto în Slovacia”, aflăm de la polițiștii de frontieră.

Grupul era format din unsprezece persoane, cetățeni din Irak, Eritreea şi Iran, dintre care patru bărbați, o femeie și șase minori. Adulţii au vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani, iar minorii între 15 şi 17 ani. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

Șoferul bulgar este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru trafic de migranți, iar cetăţenii străini, pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :