Școlarii timișoreni au primit ”meditații” de la rugbiști și fotbaliști

161

Săptămâna „Scoala altfel” nu putea să ocolească nici în acest an sportul timișorean. Campionii de la SCM Timișoara Saracens și prim-divizionara ACS Poli s-au antrenat împreună cu elevii timișoreni.

Cei mai mici școlari din Timișoara au profitat de săptămâna fără ore în clase și și-au vizitat sportivii preferați. Elevii de la câteva școli din municipiu au avut șansa de a întâlni sportivii pe care îi admiră în teren și de a schimba câteva pase cu aceștia.

Cei mai harnici au fost campionii de la SCM Timișoara Saracens, care i-au primit în Ronaț pe copiii de la Fundația CRAE Speranța. Timp de aproape o oră ”gladiatorii” au avut parte de un antrenament ”altfel” în compania micilor curioși ce nu de puține ori i-au pus în dificultate. În agenda antrenamentului au fost trecute lovituri cu piciorul, pase și placaje.

Elevii lui Grainger Heikell și-au făcut timp să îi primească pe copii în săptămâna pregătirii returului de la Calvisano. Copiii din centrul CRAE au o relație de prietenie cu gruparea din Ronaț, colaborarea dintre cele două tabere existând de câțiva ani.

acs poli elevi gen 24

Și fotbaliștii de la ACS Poli au avut un antrenament ”altfel” în aceste zile. Petre Grigoraș s-a trezit cu un efectiv de 40 de jucători la prima ședință de pregătire a zilei. Jumătate dintre participanți proveneau însă de la Școala Generală nr. 24 din Timișoara, invitați de sponsorul principal al echipei să învețe din trucurile meseriei de fotbalist.

Școlarii s-au schimbat în vestiarele arene Dan Păltinișanu și apoi au ieșit pe gazonul arenei pentru o scurtă ședință de pregătire alături de Goga, Scutaru, Henrnandez și colegii lor. Vizita s-a încheiat cu promosiunea elevilor că vor reveni cât mai repede pe Dan Plătinișanu, probabil sâmbătă pentru a-i susține pe alb-violeți în duelul cu Concordia Chiajna.

Reacția copiilor spune totul despre reușita evenimentelor: ”Este cea mai fericită zi din viața mea!”

FOTO: Timisoara Saracens

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.