Lucrările din zona centrală a Timişoarei impun din nou închiderea circulaţiei rutiere. Deşi iniţial se anunţase că şantierul nu va presupune închiderea traficului, reprezentanţii municipalităţii au decis că lucrările nu pot continua în condiţii de circulaţie.
Astăzi, de la ora 10:00, până joi, se închid următoarele artere: Regele Ferdinand I, de la Piaţa Regina Maria până la bd. 16 Decembrie 1989, ambele sensuri; str. 16 Decembrie 1989 de la bd. Regele Ferdinand I până la Splaiul Tudor Vladimirescu;
Regele Ferdinand I, de la str. C. D. Loga spre Piaţa Regina Maria (bd. 16 Decembrie 1989);
Splaiul N. Titulescu, de la str. Jiul până la bd. 16 Decembrie 1989.
Circulaţia tramvaielor va fi afectată în zilele de marţi, miercuri şi joi, pe bd. 16 Decembrie 1989, respectiv pe bd. Regele Ferdinand I, însă traseele vor fi comunicate de către Societatea de Transport Public Timişoara.