Coagularea de idei ce a dus la un regal artistic de mai multe zile la Casa Artelor continuă cu teatru și cântări din alte secole. Muzica veche reinterpretată de cei mai tineri artiști se va îmbina armonios cu spectacolul de autor ce vorbește de slăbiciunile umane.
Zi de primăvară…. până-n seara de vineri, 22 aprilie când, de la ora 20.00, trupa Peregrinii vă provoacă la “Muzică și istorie în Curtea cu Castan”. Întâlnirea, care se adresează deopotrivă spectatorilor mari și mici, e parte din proiectul “Istoria Altfel” al Asociației Pentagon.
Săptămâna culturală de la Casa Artelor se încheie cu… de două ori teatru. Actrița Enikő Blénessy vine în fața publicului cu o montare care îi poartă semnătura: ” Cele 7 păcate”. Un demers artistic pe care actrița îl explică, dar ale cărui secrete nu le dezvăluie.
“Încă din copilărie am fost fascinată de complexitatea caracterelor umane. În spatele fiecărei acțiuni încerc să găsesc motivația, caut să înțeleg gândurile ascunse din spatele cuvintelor, vreau să descifrez mecanismele interioare și cele mai tainice trăsături ale caracterelor umane. Mă preocupă cum anume putem sau trebuie să fim liberi, buni? Am căutat explicații personale, atât religioase cât și lumești. Răspunsuri la întrebări. Încet, încet s-a conturat un spectacol: poposește printre noi un înger care se intersectează cu tipologii și caractere umane. Fiecare dintre aceste personaje exemplifică și întruchipează câte un păcat major. Sau poate nici nu există cele șapte păcate majore ci fiecare răutate, lipsurile care ne macină zilele poate fi explicată printr-o eroare majoră făptuită în trecut? Probabil că vom găsi câteva răspunsuri în ora petrecută împreună, sau ne vom amuza pe seama propriilor greșeli. Și cu îngerii ce se întâmplă? Bunica mea spunea des: „a intrat drăcușorul în tine!”. Ce era să fac? M-am încumetat, m-am dat peste cap de trei ori după care am decis că voi intra în pielea unui înger. Sper să-mi iasă și de această dată.” – spune Enikő Blénessy
Spectacolul “Cele 7 păcate” are parte de două reprezentații găzduite de Studio Art. Una în limba maghiară (sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 19.00) și una în limba română (duminică, 24 aprilie, tot de la ora 19.00)
Citeşte şi: Casa Artelor așteaptă spectatori cu condiție fizică