5.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Date noi despre cazul camionului cu 39 de cadavre. Șoferul, arestat

Camionul din Marea Britanie în care miercuri au fost găsite 39 de cadavre era înmatriculat în Varna, Bulgaria, pe numele unei companii deținute de un cetățean irlandez.

Cu toate acestea, poliția bulgară spune că este foarte puțin probabil ca victimele să fie cetățeni bulgari.

O anchetă internațională a fost demarată după descoperirea terifiantă: 39 de cadavre într-un camion cu numere bulgărești, parcat în zona industrială a Londrei. Șoferul, Mo Robinson, un nord-irlandez în vârstă de 25 de ani, a fost arestat, iar anchetatorii încearcă să afle cine sunt victimele și cum a ajuns să sfârșească în camionul frigorific.

Vehiculul a plecat din Belgia, din Zeebruge, și a ajuns în Marea Britanie la bordul unui feribot care a ancorat într-un port de pe Tamisa, Purfleet, în Essex, la aproape 30 de kilometri de Londra. Marți noaptea a ajuns în zona industrială de lângă capitala Regatului.

Imagini filmate de camerele de supraveghere arată că TIR-ul nu a stat mult acolo înainte să ajungă poliția. Oamenii legii au ajuns la el după o oră și jumătate, în urma unui apel la 112, și au descoperit grozăvia: cadavrele unui adolescent și a 38 de adulți.

„Serviciile de urgență au acționat imediat, dar, din păcate, toți cei 39 de oameni din camion erau morți. A fost lansată o anchetă pentru crimă. Șoferul TIR-ului, un bărbat de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat sub suspiciunea de crimă și rămâne în custodia poliției. În acest moment, nu am identificat de unde provin victimele și nici identitățile lor, credem că va fi un proces de durată. Este o tragedie și o zi foarte tristă pentru poliția și comunitatea locală din Essex. Vom continua să colaborăm cu agențiile partenere pentru a afla ce anume a provocat decesele”, a declarat Pippa Mills, reprezentantă a poliției din Essex.

Poliția le-a cerut martorilor și celor care pot da informații despre ruta camionului să contacteze autoritățile.

Premierul irlandez Leo Varadar a anunțat că și în țara sa va fi deschisă o anchetă, pentru a stabili dacă TIR-ul a trecut prin Irlanda.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Colindătorii au poposit la Spitalul „Victor Babeș”

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a primit în Ajunul Crăciunului Colindători. Peste 50 de colindători au venit să le vestească nașterea lui Iisus Hristos...

Citește și :