A accesat contul de facebook al unui „rival”, a distribuit fotografii deocheate, iar acum a ajuns în instanță

118

Un ieşean de 21 de ani a fost condamnat la 1 an şi 11 luni de închisoare şi a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii după ce a accesat contul de Facebook al unui alt tânăr, de pe care a descărcat şi distribuit mai multe fotografii deocheate.

Individul a fost cercetat pentru acces ilegal la un sistem informatic, violarea secretului corespondenţei, transfer neautorizat de date informatice şi alterarea integrităţii datelor informatice. Potrivit motivării judecătorilor, victima lui Gabriel V. a fost un tânăr din Iaşi. Inculpatul a avut o relaţie cu o fată de 16 ani, care i-a trimis zeci de fotografii indecente prin intermediul aplicaţiei de chat a Facebook. Pe 4 octombrie 2018, potrivit propriei susţineri, Gabriel V. a găsit datele de acces ale contului de Facebook ale băiatului pe un site. V. a accesat contul de Facebook, folosind acele date.

„A descărcat 29 de astfel de poze, pe care le-a distribuit apoi prin intermediul unui link de internet în cadrul grupului de Facebook Snake Clan, din care fac parte colegii de clasă ai persoanei vătămate”, se arată în motivarea sentinţei. Colegii băiatului au descărcat acele fotografii şi le-a distribuit mai departe, vestea ajungând şi la urechile celor doi iubiţi. După ce a descărcat şi distribuit fotografiile indecente, Gabriel V. a schimbat şi parola de acces la respectivul cont.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.