Reducerea numărului de ore la școală, aprobată de Senat

335

Proiectul de lege pentru modificarea Legii educației privind reducerea orelor pe care elevii le petrec la școală a trecut luni de Senat, care este cameră decizională. Proiectul prevede că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.

Proiectul adoptat de Senat este același pe care l-a adoptat în luna mai Camera Deputaților, ca prim for sesizat, în urma cererii de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis. Legea va fi trimisă la promulgare.

Proiectul de lege arată că numărul mediu de ore pe săptămână prevăzut în planurile cadru va fi de 20 de ore la clasele primare. La fel, la gimnaziu numărul mediu de ore va fi de 25 de ore pe săptămână, iar la liceu numărul mediu va fi de 30 de ore săptămânal.

În prezent, legea educaţiei prevede că numărul de ore minim şi maxim este stabilit de ministrul Educaţiei prin ordin de ministru. Astfel, elevii de la la clasa pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână (au maximum un opțional), cei de la la clasele I, a II-a și a III-a au minimum 20 – maximum 21 de ore, iar la clasa a IV-a elevii au minimum 21 de ore și maximum 22 de ore. Elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.

sursa – hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.