Vameş de la Stamora Moraviţa, trimis în judecată pentru luare de mită

155

Un lucrător vamal de la PTF Stamora Moraviţa a fost trimis în judecată de procurorii DNA Timişoara, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită.

Procurorii au reţinut, în rechizitoriu, că vameşul ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri suma de 100 de euro, respectiv 70 de euro, pentru a-i permite acestuia să intre în ţară cu mai multe obiecte funerare.

„În zilele de 4 şi 12 septembrie 2019, inculpatul Avram Sorin Daniel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la o persoană, om de afaceri, suma totală de 100 de euro pentru a-i permite intrarea în România cu mai multe obiecte funerare. Pentru a-l determina să remită sumele de bani, vameşul i-ar fi pus în vedere omului de afaceri că are posibilitatea aplicării unei sancţiuni contravenţionale. Ulterior, în ziua de 16 septembrie 2019, pentru acelaşi motiv, lucrătorul vamal ar mai fi pretins de la acelaşi om de afaceri suma de 150 de euro. După mai multe negocieri, suma finală care i-ar fi fost remisă inculpatului Avram Sorin Daniel ar fi fost de 70 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.