-3.8 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Soluție pentru mizeria din Timișoara: majorarea amenzilor

Timișoara continuă să fie împânzită de gunoaie. Dacă în zona centrală autoritățile au grijă să ca străzile și piețele să fie curate, în cartiere este multă mizerie. Și, ca tabloul haousului să fie complet, zilnic apar rampe clandestine de deșeuri. Polițiștii locali dau sute de amenzi, dar nu rezolvă problema.

Pentru a ”civilza” populația, Poliția Locală a găsit soluția: majorarea amenzilor. Așa că cere Consiliului Local Timișoara să aprobe, în ședinda viitoare, sancțiuni mai mari chiar și de patru ori.

”În prezent, pe raza Municipiului Timișoara se abandonează pe domeniul public cantități însemnate de deșeuri vegetale, deșeuri rezultate din construcții și deșeuri voluminoase, cu predilecție de uz casnic, deșeuri amestecate rezultate din curațenia pivnițelor și podurilor. Astfel, consilierii din cadrul Biroului Salubrizare împreună cu reprezentanți ai SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA precum și cu Serviciul Protecția Mediului din cadrul Direcției Poliției Locale au inventariat amplasamentele pe care se abandonează constant aceste categorii de deșeuri, rezultând astfel peste 350 de astfel de amplasamente. De pe aceste locații au fost ridicate cu operatorul serviciului de salubrizare peste 5.000 de tone deșeuri, numai în cursul anului 2019. În urma acestor constatări, a fost întocmit Planul de prevenire și măsuri privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara, care presupunedeschiderea a 4 puncte de colectare în vederea colectării cu titlu gratuit de la populație a deșeurilor din construcții, deșeurilor voluminoase și a deșeurilor vegetale, aprobat prin Hotărarea de Consiliu Local al Municipiului Timișoara nr. 405 din 25.07.2019. Cu toate că cele 4 puncte de colectare funcționează din luna august 2019, populația abandonează în continuare pe domeniul public diverse deșeuri”, aflăm din expunerea Poliției Locale.

Din proiectul de hotărâre mai aflăm și ce amenzi sunt propuse.

”În prezent pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public se aplică o amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei, contravenientul având posibilitatea achitării în termen de 15 zile a jumătate din minimul sancțiunii prevăzute de actul normativ, adică 250 de lei. Prin modificarea propusă, se va mări suma pe care contravenientul o poate achita în 15 zile, la 1.000 lei, amenda fiind cuprinsă între 2.000 și 2.500 lei. În plus, contravenientul este obligat ca o odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, în termen de 48 de ore, să salubrizeze și amplasamentul pe care a abandonat deșeurile iar nerespectarea acestor măsuri, de asemenea se va sancționa cu amenda cuprinsă între 2.000 – 2500 lei”, este propunerea polițiștilor.

Polițiștii locali recomandă autorităților ca imediat după ce o zonă unde a fost rampă de deșeuri a fost salubrizată să se amenajeze spații verzi și să se planteze copaci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

A doua zi la rând în care locuitorii județului Timiș nu au curent! Problema ar putea fi remediată în jurul prânzului

Sâmbătă dimineață, 23 noiembrie, locuitorii multor localități din Timiș nu au putut să stea pe internet, să se uite la televizor sau să asculte...

Târgul de Crăciun 2024

Citește și :