Anchetă la școală, după ce un elev a fost lovit cu un telefon mobil de către o profesoară

169

Un elev al unei şcoli din Gorj de clasa a cincea spune că a fost lovit cu un telefon mobil în piept de o profesoară. Nu este primul incident în care este implicată femeia. În urmă cu doar câteva săptămâni un alt elev de clasa a cincea a acuzat acelaşi cadru didactic că l-ar fi lovit şi pe el.

La numai o lună după ce a fost reangajată, profesoara de limba şi literatura română a recidivat. În cursul unei ore, cadrul didactic a lovit un elev.

„Fiind o muzică prea tare și nu a vrut să îl inchidă (telefonul – n.red), am întins mâna spre telefon și am încercat să il iau. S-a repezit spre mine și chiar m-a forțat. El fiind mai înalt decât mine a reușit să îmi ia telefonul din mână și continua muzica și balamucul în clasă. Eu nu puteam să îl lovesc fiind mai inalt decât mine, mai dezvoltat, chiar dacă mi-ar fi propus într-o aberație, să îl lovesc, nu aș fi reușit. Ei mă lovesc pe mine cu cretă, cu orice”, se apără profesoara.

Nu doar elevii au probleme cu profesoara. Şi colegii acesteia spun că nu se pot înţelege cu femeia. În urmă cu doar câteva săptămâni femeia ar fi agresat un alt elev, tot de clasa a cincea. Asta după ce, anul trecut, îşi pierduse locul de muncă, tot din cauza comportamentului său.

Atunci a adus un ciocan la cursuri şi l-a arătat elevilor. Însă, după ce a fost concediată, femeia a dat în judecată şcoala, iar instanţa i-a dat câştig de cauză. Aşa se face că în această toamnă, instituţia de învăţământ a fost obligată să o reangajeze.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.