Cuc, după accidentul din Ialomiţa: Îl invit pe preşedinte la o cafea, să-i explic despre infrastructură şi autostrăzi

84

Preşedintele Iohannis nu cunoaşte ţara, pentru că paralel cu drumul naţional pe care s-a petrecut accidentul de sâmbătă era şi autostrada, pe care şoferul camionului putea să o folosească, a declarat sâmbătă Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

„Dacă preşedintele nu are consilieri, îl primesc la o cafea şi îi pot explica preşedintelui cum este cu autostrăzile şi în ce stadiu suntem…Când vorbeşte de infrastructură, trebuie să şi cunoască zona. Ştiu că este complicat să cunoşti când te plimbi cu avioane private înmatriculate pe trei firme separate, ba în SUA, ba în Marea Britanie, ba în Luxemburg, este greu să vezi ce se întâmplă în România, dar lângă acel drum era o autostradă”, a spus Cuc.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, după ce 10 persoane au murit în urma unui accident produs în zona Ialomiţa, că de vină e nepăsarea „criminală” a PSD şi lipsa de infrastructură decentă. Şeful statului a transmis condoleanţe.

„Avem nevoie de infrastrcutură rutieră, digitală. Astăzi avem dinpăcate încă o dată un exemplu de ce este absolută nevoie, de infrastrcutură decentă. Azi-dimineaţă la 6 şi ceva am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni şi Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic cu 10 morţi şi aproape 10 răniţi grav. M-a întristat foarte mult. Ce poţi să spui, condoleanţe şi îmi pare foarte rău. Ce să înţelegem de aici? Să înţelegem că lispa de infrastrcutură ucide, precum şi corupţia ucide. Această nepăsare criminală a PSDiştilor costă vieţi de români. Dragii mei, avem nevoie de această infrastrcutră. Ideea cu autostrada nu este doar o ambiţie politică, în niciun caz un moft. Acum, în secolul XXI, secolul mobilităţii avem nevoie de infrastructură ca de aer, altfel pur şi simplu vom rămâne în urmă”, a declarat Klaus Iohannis, în Iaşi.

sursa – gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.