Se confirmă — a câta oară? — că făcătura CNSAS a fost una odioasă. O unitate a fostei şi actualei Securităţi, care i-a folosit numai ei, Securităţii, vechi şi noi, aceeaşi. Mizeriile acumulate aproape 50 de ani în arhivele ei, compuse în cea mai mare parte de agramaţi, de arivişti şi infractori transformaţi în miliţieni-securişti, au fost reciclate tot în beneficiul membrilor instituţiei, al membrilor mafiei. Acum, în ventilatorul cu rahat a ajuns chiar un şef, oricum temporar, al lor, al securiştilor, Traian Băsescu, nume de cod Petrov. Câte ţidule de necolaborare a primit de la perversul CNSAS Băsescu Traian? Parcă vreo şase.

Am pierdut şi eu prin tribunale vreo doi ani şi bani pentru a-mi „dovedi necolaborarea” cu Securitatea. Atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Înalta Curte au statuat limpede că nu am colaborat cu sinistra instituţie, cea născută din NKVD-ul sovietic. Am fost împins prin CNSAS în faţa opiniei publice în chip mârşav, ca un vinovat ce nu eram, în timpul lui Traian Băsescu, preşedinte, şi Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi H.-R. Patapievici, membri ai Colegiului CNSAS cu rang şi beneficii de secretari de stat. Pentru că-i deranjasem personal. Pe fiecare, individual, şi pe toţi deodată, probabil. Prin editarea cărţilor altora şi prin intervenţiile mele publice personale. În afară de a-i detesta pe toţi, împreună, şi pe fiecare în parte, desigur, cu nuanţe, ce-aş putea să le mai fac acestor contemporani ai mei nealeşi de mine? Cum aş putea să-mi recuperez timpul pierdut cu procesele, banii, stresul suferit de familie şi calomnierea care, oricum, lucrează?

În alte ţări foste comuniste, în RDG, în Ungaria vecină, trecutul comunist a fost soldat cu maturitate politică şi în interesul naţional printr-o reconciliere paşnică, deşi nu fără incidente, a întregii societăţi. Dar la noi, pentru că agresiunea mersese prea departe şi prea mult timp, reconcilierea putea veni numai după judecarea şi pedepsirea bestiilor, criminalilor sau doar a colaboraţioniştilor nemernici. În ţara noastră Securitatea a continuat însă să stăpânească şi, de altfel, continuă în bună măsură şi astăzi. Au fost pedepsiţi încă o dată tot deţinuţii politici şi urmaşii lor. Au fost furaţi de moştenirile lor (vezi ANRP din vremea aceluiaşi Băsescu preşedinte) tot vechii proprietari. Pedepsiţi şi furaţi tot de securişti, de comunişti şi de urmaşii lor. Şi e principalul motiv, cu toate implicaţiile sale, pentru care au plecat din ţară, în ultimii 30 de ani, aproape 5 milioane de oameni. Iar tratatele, înţelegerile cu occidentalii le-au negociat tot reprezentanţii fostului regim şi urmaşii lor. Numai în interesul lor, cedând ţara şi activele ei pe mai nimic. Dar s-au îmbogăţit şi s-au pus definitiv la adăpost.

Cine l-a abandonat deodată pe fostul preşedinte Traian Băsescu? „Marele licurici”, ultimul său protector (au mai fost şi alţii), sau Securitatea, a doua sa mamă aproape dintotdeauna? Să nu uităm că şi tatăl său (fost coleg de şcoală militară cu viitorii generali Victor Stănculescu şi Vasile Milea) a fost un brav stâlp al statului comunist, protector şi prieten al faimosului Ion Dincă, protector la rândul său al lui Băsescu Traian, zis Petrov. Documentele noi furnizate de CNSAS ar fi venit nu demult de la SRI. E greu de spus câtă marjă de manevră mai are azi SRI faţă de „marele licurici”, partenerul zis strategic. Pentru deciziile majore, iar hotărârea de a-l abandona pe Băsescu oprobriului public este o asemenea hotărâre, probabil că SRI este doar un executant disciplinat. Şi este puţin plauzibil ca ordinul să fi venit de la preşedintele României, Klaus Iohannis, deşi acesta trebuie să fi fost informat întocmai şi la timp. Nimeni nu ar mai trebui să fie atât de naiv încât să creadă că evenimentele la un asemenea nivel se produc în mod natural, „democratic”.

Cristian Tudor Popescu a recidivat. În direct pe Digi 24, l-a calificat pe Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru, fost preşedinte al Senatului până acum o lună, drept „porc mistreţ solemn al politicii româneşti”. Tăriceanu se exprimase despre recenta reuşită a Laurei Codruţa Kövesi: „Dacă sunt mândru că un român a ajuns în această funcţie? Sunt mândru. Sunt, dacă vreţi, la fel de mândru pe cât am fost de Ceauşescu atunci când l-a plimbat Regina Angliei cu trăsura”. C.T. Popescu a recidivat după ce, în 19 ianuarie 2018, o etichetase pe Viorica Dăncilă, prim-ministru, „pavian cu mantie”, adică o maimuţă. După câte se poate vedea, „Crucişătorul presei româneşti” e un om foarte curajos. La fel de curajos ca fostul marinar Traian Băsescu atunci când, în calitate de preşedinte (postură totuşi greu de imaginat!), i-a tras o palmă avocatului Dan Chitic în faţa restaurantului Cireşica din Neptun, cu gărzile de corp în spatele său. Sau C.T. Popescu a fost la fel de curajos ca acelaşi marinar dubios (azi Petrov „pentru eternitate”, vorba fripturistului-beton Tismăneanu) când i-a tras o altă palmă unui copil în campania electorală.

Poate că trebuie totuşi în sfârşit spus că atât C.T. Popescu, cât şi Traian Băsescu sunt atât de curajoşi pentru că au în spate de ani buni nu numai Securitatea băştinaşă, ci şi, foarte probabil, bunăvoinţa extinsă a partenerului strategic, cu toate anexele sale. „Crucişătorul”, ca şi Traian Băsescu, are o lungă carieră de om curajos cu spate asigurat. Ba chiar a crezut că are şi talent literar, că e expert în tenis şi în film. S-a crezut chiar un fel de Adrian Păunescu de tranziţie. Dosarul lui Adrian Păunescu e încă la secret (secretul lui Polichinelle!). Nici el nu a fost ce a părut a fi.

Posibilitatea ca Laura Codruţa Kövesi, „Slujirea” (Gabriel Liiceanu dixit!), „Papa Ioan Paul al II-lea” (Vladimir Tismăneanu a comparat-o), să devină procuror-şef european a produs o mare emoţie în ţara ei de la marginea Europei şi de la marginea NATO. Evident că Laura Codruţa Kövesi va ajunge acolo nu cu sprijinul României sau ca s-o reprezinte. După experimentul foarte reuşit al „luptei cu corupţia” din sărmana noastră ţară-laborator, patronii distinsei, aceiaşi cu patronii lui Traian Băsescu şi C.T. Popescu, s-au hotărât s-o transfere în Europa, la clubul UE. Pentru unii, nu chiar aşa de mulţi, Kövesi ar fi un fel de Neymar sau de Mbappe al luptei împotriva corupţiei. Contribuţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron, la continuarea carierei mediocrei procuroare din România la scară internaţională pare să fi fost decisivă, chiar împotriva unui procuror francez respectabil. Dacă, într-adevăr, Kövesi va deveni procuror-şef european, se va ocupa de miniştri, parlamentari, oameni de afaceri din întreaga UE, iar România aproape va scăpa de vastele ei competenţe.

Surpriza amară cu L.C. Kövesi nu va fi singura de anul acesta. Ne vom potcovi şi cu un nou preşedinte. Care poate fi tot cel vechi. Încă vreo cinci ani cu excesiv de simplistul sibian ne pot fi fatali. Dar nici cu ceilalţi propuşi — Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu… — nu avem cum să fim prea fericiţi. Avem deja totuşi un mare avantaj faţă de alegerile precedente. După fraudele la europarlamentare, foarte comentate în media şi pe reţelele sociale, ştim cu certitudine că, oricum, preşedintele nu-l vom alege noi. Cu 2–3 milioane de voturi la dispoziţie, îl va alege softul STS. Care nici măcar nu e controlat de STS. (Vezi şi Aurel I. Rogojan — Factorul intern, Editura Compania, Bucureşti, 2016, „Miza controlului STS în războiul dintre Palate”, text datat 6 februarie 2014 : „[…] Poate că a venit momentul să ne amintim de o declaraţie de presă (şi să o reevaluăm), pe care liderul Grupului ASESOFT a făcut-o în anii din urmă, în contextul unor suspiciuni de fraudare electronică a alegerilor prezidenţiale: el spunea că grupul a renunţat să mai frunizeze suportul IT şi nu ar mai avea nicio legătură cu compania străină de la care s-a achiziţionat pachetul serviciilor informatice pentru Biroul Electoral Central. Luând cunoştinţă, ca simpli cetăţeni, de asemenea declaraţii ale actorilor de pe scena politică, nu putem să nu ne gândim la tot ce e mai rău. Votăm noi sau alege un soft pus la dispoziţie „nu ştim de unde” prin intermediul unei companii IT agreate să-i acopere pe cei ce controlează informatic procesele electorale din România ?”). Să ne mai întrebăm de ce se duc cu atâta nerăbdare la Washington Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Dan Barna?

Putem dormi deci liniştiţi, softul va alege pentru noi. Măcar azi avem o vedere clară asupra felului în care am fost vârâţi în această fundătură.