2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Castelul Corvinilor înregistrează record după record

Castelul Corvinilor a depăşit deja numărul de vizitatori înregistraţi în 2018, iar anul încă nu s-a încheiat. Asta, deși prețurile biletelor a crescut de la 20 la 30 de lei. Până acum, Castelul Corvinilor  înregistrat peste 354.000 de turiști.

La acelaşi număr de turişti ca anul trecut, în doar 9 luni, Castelul a reuşit să încaseze cu aproape 320.000 de lei mai mult.

„Anul trecut, pe tot anul, încasările au fost de 6.313.270 de lei. La ora actuală, încasările pe anul 2019 sunt cu 317.616 lei mai mari. Cea mai spectaculoasă creştere a fost în luna august, când am avut aproape 90.000 de turişti, într-o singură lună. Tot în august s-a înregistrat şi ziua cu cei mai mulţi vizitatori: 16 august – 4.996 de bilete vândute”, spune directorul Muzeului „Castelul Corvinilor”, Sorin Tincu.

În ultimele trei luni ale anului trecut, Castelul Corvinilor a avut 47.000 de vizitatori. Dacă tendința se păstrează și în acest an, obiectivul va depăşi „pragul” de 400.000 de turiști. La un preţ mediu de 15 de lei (pentru că sunt păstrate reducerile pentru pensionari, elevi şi studenţi, precum şi cele pentru grupuri organizate), în ultimele trei luni, Castelul Corvinilor ar încasa încă 700.000 de lei, cel puţin şi ar putea încheia anul cu venituri din vânzarea biletelor în valoare totală de 7,3 milioane de lei, cu un milion de lei mai mult decât anul trecut.

De la 1 octombrie, Castelul Corvinilor trece la programul de vizitare de toamnă – iarnă. Până pe 31 martie, anul viitor, monumentul va putea fi vizitat lunea, între orele 12.00 – 17.00, iar de marţe până duminică, de la 09.00 la 17.00. Ultima intrare se face la ora 16.15.

Sursa: gls-hd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :