1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Nepalezi intrați legal în țară, reținuți după ce au încercat să ajungă ilegal în Serbia

Trei nepalezi au fost reținuți de polițiștii de frontieră de la Moravița după ce au încercat să treacă granița ilegal în Serbia. Aceștia mergeau pe jos și au fost văzuți pe câmp foarte aproape de linia de frontier.ă.

”În data de 24.09.2019, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, județul Timiş, în timp ce executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, la aproximativ 500 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre România spre Serbia. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări”, aflăm de la Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, care au venit în România în baza documentelor personale valabile. Tinerii au declarat că au încercat să treacă frontiera din România în Serbia, pe jos, prin zona de vegetație din apropierea frontierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :