2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Smithfield România continuă și anul acesta tradiția de a oferi ghiozdane și rechizite elevilor din județele Timiș și Arad

Voluntarii Smithfield România au continuat și în această toamnă caravana „Din nou la școală”, organizată pentru al 13-lea an consecutiv. Ca în fiecare început de an școlar, peste 6.000 de preșcolari și elevi din județele Timiș și Arad au fost întâmpinați cu rechizite școlare pentru activitățile de grădiniță, ghiozdane, penare și orare cu sfaturi pentru un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată.

Din nou la școală” este un program de tradiție al Smithfield România, care urmărește să faciliteze accesul la educație şi să încurajeze performanţa şcolară, adresat elevilor din comunităţile locale în vecinătatea cărora compania își desfășoară activitatea.

“Programul și-a demonstrat valoarea în cei 13 ani prin extinderea sa către un număr din ce în ce mai mare de beneficiari. La ora actuală, Smithfield România este mândră să poată sprijini accesul la educaţie pentru preșcolari și școlari din peste 60 de comunități din județele Timiș și Arad. Ne dorim să continuăm această tradiție și să oferim sprijinul nostru în procesul de învățare pentru cât mai mulți copii”, a declarat Cristina Bodea, Director sustenabilitate, Smithfield România.

Și cei peste 900 de copii ai angajaților Smithfield România, Elit și Vericom, precum și Maier Com, elevi din clasele pregătitoare – a IV-a, au primit câte un ghiozdan și rechizite școlare.

“Din nou la școală” aduce zâmbete pe chipurile elevilor din școlile județului nostru. Suntem fericiți că, prin parteneriatul cu Smithfield România, elevii noștri au un motiv în plus de bucurie, în prima zi de școlă, în fiecare an. Este ca o promisiune nerostită, care se adeverește de fiecare dată, o dovadă în plus că putem conta pe partenerii noștri cei mai buni, a declarat Aura Codruța Danielescu, Inspector General, Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

În cadrul programului de sprijin pentru educație “Din nou la şcoală”, care a debutat în 2007, au fost incluși peste 53.500 de elevi din localităţile unde Smithfield România îşi desfăşoară activitatea.

***

Smithfield România a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase programe de sustenabilitate și implicare socială, fiind, printre altele: iniţiator al programului “Hrană pentru suflete”- de sprijinire a familiilor cu nevoi sociale, sponsor al proiectului „Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei”, un program de analiză şi monitorizare a calităţii apelor implicând elevii şi studenţii, iniţiator al programului de responsabilitate socială ”Smithfield Friends” – program de încurajare a voluntariatului în rândul angajaților. Programele de responsabilitate socială ale Smithfield România au fost recunoscute local și internațional, voluntarii companiei fiind recompensați cu numeroase premii, printre care: Smithfield Foods “Environmental and Sustainability Awards 2014”, „Diploma de excelență” (PR Awards, 2014), precum și premiul 2 și nominalizări în cadrul galelor Romanian CSR Awards, edițiile 2013, 2015 și 2016, dar și cel mai recent premiu: Smithfield Foods Sustainability Awards 2017 – pentru bune practici în materie de programe de sustenabilitate.

Mai multe detalii referitoare la programele active de sustenabilitate ale companiei găsiți la:

https://www.smithfield.ro/ro/sustenabilitate/activitate-comunitara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :