Vagoanele cu cărbune aparținătoare Complexului Energetic Hunedoara ar putea fi păzite de agenți înarmați. Pentru aceasta, Complexul Energetic Hunedoara caută o societate care să asigure paza obiectivelor.
Societatea energetică a scos la licitație contractul de “Servicii de pază armată cu armă neletală a obiectivelor, bunurilor şi valorilor pentru sucursalele Lonea, Livezeni şi Vulcan, dar şi pentru Prestserv. De asemenea, firma va trebui să asigure și servicii de patrulare și protecție a incărcăturii convoaielor de vagoane.
CEH este gata să plătească pentru asigurarea acestor servicii aproape 1,8 milioane de lei.