Vin bani europeni pentru Clinica de Balneologie din Timișoara

148

Autoritățile locale au reușit să obțină finanțare europeană pentru reabilitarea Clinicii de Balneologie din Timișoara. Clădirea așteaptă demult modernizare și reparații, fiind într-o stare avansată de degradare. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, contractul a fost semnat deja.

„Contract de finanțare europeană semnat pentru Clinica de Balneologie”, a scris edilul pe Facebook. Două etaje vor fi construite în plus, față de structura existentă, iar clădirea va fi în întregime reabilitată. Investiția se ridică la aproape 24.000.000 de lei.

Amenajată în 1960, clinica se desfășoară pe o suprafață de puțin peste 3.500 de metri pătrați, din care suprafața construită ocupă peste 1.000 de metri pătrați, în regim de înălțime demisol plus parter.

„Odată ce va fi modernizată, aceasta se va înalța cu alte două nivele nou construite, astfel că suprafața construită desfășurată va ajunge la aproape 3.000 de metri pătrați. Clinica va fi dotată cu aparatură și mobilier; ambulatoriul reorganizat din punct de vedere funcțional, dar beneficiul principal va consta în scăderea timpului de diagnostic și tratament pentru pacienții care se prezintă în regim ambulator şi creşterea numărului acestora cu 35%”, a declarant viceprimarul Diaconu.

În bugetul de anul acesta, autoritățile au inclus 79.000 de lei pentru realizarea unei expertize și a unui audit energetic al clinicii. De asemenea, au fost cheltuiți 248.000 de lei pentru întocmirea proiectului tehnic. Urmează organizarea unei licitații pentru găsirea firmei care să reabiliteze clinica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.