2.2 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

36 de liceeni au strâns 2.000 euro pentru #NoiFacemUnSpital, în 24 de ore, prin testarea unor idei de afaceri în cadrul Spark Week | The Future Entrepreneurs Festival

Între 26 și 31 august a avut loc prima ediție a festivalului de antreprenoriat pentru liceeni Spark Week. 36 de tineri de 15-18 ani din mai multe orașe s-au adunat la București să învețe despre antreprenoriat.
Timp de o săptămână, aceștia au interacționat cu 20 de antreprenori și manageri, printre care: Bogdan Rădulescu (Head of Partnership & New Business – UNTOLD și NEVERSEA), Bogdan Mugescu (Director Dezvoltare – frufru), Daniel Voinea (Brand Manager – Librăriile Cărturești), Raluca Necula (Events & Project Management Director – Therme București), Alin Copîndeanu (CEO &Co-founder – Tudor Personal Tailor).

De asemenea, participanții au vizitat 6 business-uri, alături de fondatorii acestora și au participat la 5 ateliere practice, învățând despre marketing, vânzări și despre etapele lansării unui business.
În echipe, tinerii au gândit o idee de produs pe care să-l vândă în maxim 24 de ore. Cei 36 de participanți au ales să testeze vânzarea unor diverse produse și servicii: brățări personalizate, cărți surpriză sub conceptul „Blind date with a book”, căsătorii pentru o zi, tricouri cu grafică modernă creată de ei și inspirată din artă, brățări pentru purtarea medicamentelor cu tine atunci când urmezi un tratament. Pentru realizarea acestor produse, ei au folosit ideile generate în cele 5 zile ale taberei, sfaturile primite de la antreprenori, resursele puse la dispoziție de EA – The Entrepreneurship Academy, imprimante 3D în colaborare cu antreprenorii cu care au interacționat la Spark Week.
Fiind un exercițiu de învățare, toți banii strânși de tinerii participanți au fost donați către o cauză socială – inițiativa #NoiFacemUnSpital a Asociației Dăruiește Viață. Carmen Uscatu, fondatoarea organizației, a avut o conversație inspirațională cu participanții în care le-a explicat ce presupune construcția de la zero a primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.
Deși participanții au fost împărțiți în 5 echipe care au concurat între ele pentru a vedea cine face cele mai multe vânzări, toți banii strânși au fost puși la un loc pentru a susține construcția spitalului. În total, în mai puțin de 24 ore, cei 36 de tineri au strâns 9924 lei, într-un mod în care și-au testat și abilitățile de antreprenori.


Carmen Uscatu, fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, declară:
„#NoiFacemUnSpital a devenit, dincolo de construcția și amenajarea unei clădiri, menită să trateze uman și la standarde europene, copiii bolnavi de cancer, un fenomen social care ne-a readus speranța că se poate. Se poate atunci când ieși din amorțeală și te implici. Se poate atunci când lași fricile deoparte și decizi să acționezi. Se poate atunci când decizi să semnalezi orice abuz, mic sau mare, asupra ta sau asupra aproapelui. Se poate când implicarea devine un gest de igienă personală, fără de care constați că nu mai poți trăi. Îmi doresc ca adolescenții să respire acest SE POATE. De aceea am acceptat invitația de a fi alături de ei la Spark Week.”

Într-adevăr, tinerii au arătat că se poate să te mobilizezi pentru o cauză, dar și să faci acest lucru în timp ce înveți cum să fii antreprenor. În acest sens, unul dintre participanți declară: „Aș vrea să vă mulțumesc pentru că, prin ideea de a clădi un business, în doar două zile mi-ați schimbat percepția despre imposibil”.

Luiza Amzolin, Project Manager Spark Week și Admission Manager EA – The Entrepreneurship Academy, declară: „Ne-am propus ca în Spark Week să creăm o experiență de învățare concentrată într-o săptămână, care îmbină teoria cu practica, astfel încât tinerii să testeze antreprenoriatul ca opțiune de carieră. Participanții au experimentat ce pot crea într-un timp scurt, dacă lucrează eficient în echipă și dacă își asumă obiectivele respective. Este incredibil progresul realizat în atât de puțin timp, iar pentru ei conștientizarea acestui tip de învățare, când teoria este transpusă imediat în practică, i-a făcut și mai curioși și dornici de dezvoltare. Ne bucurăm foarte tare că am întâlnit mulți tineri cu o dorință vizibilă de creștere, cu o curiozitate ieșită din tipare și cu mult potențial antreprenorial”.

Spark Week – The Future Entrepreneurs Festival este organizat de EA – The Entrepreneurship Academy, prima facultate din Sud-Estul Europei dedicată antreprenoriatului, unde studenții învață practic încă din prima zi de școală cum să își construiască și să își dezvolte o afacere. Spark Week a fost la prima ediție, urmând să se desfășoare de două ori pe an. A doua ediție Spark Week va avea loc în ianuarie 2020. Tinerii interesați se pot pre-înscrie deja.

Spark Week – The Future Entrepreneurs Festival a fost organizat în parteneriat cu Banca Transilvania, care a susținut implementarea proiectului și a oferit burse integrale pentru 8 participanți.

Despre EA – The Entrepreneurship Academy
La EA-The Entrepreneurship Academy, studenții învață practic încă din prima zi de școală cum să își construiască și să își dezvolte un business. Acesta devine principalul obiect de studiu și funcționează sub forma unui instrument educațional. La finalul celor 4 ani de studii, prin dobândirea celor 240 credite ECTS, studenții primesc o diplomă și titlul de Bachelor of Business Administration, cu specializarea în Antreprenoriat.

La EA – The Entrepreneurship Academy, cursurile îmbină multă practică cu teorie actuală, iar profesorii se numesc experți – pentru că ei sunt profesioniști români dar și internaționali, din domenii precum: drept, vânzări, legislație europeană, marketing, contabilitate, drept, chiar și dezvoltare personală și limba engleză.

Curricula EA-The Entrepreneurship Academy are la bază filozofia Tiimiakatemia (Team Academy) dezvoltată în Finlanda de către Johannes Partanen acum mai bine de 20 de ani. Team Academy continuă să fie foarte inovatoare ca metodologie și să facă parte dintr-o avangardă a universităților internaționale care oferă o astfel de diplomă și specializare. În momentul de față există centre și universități având la bază metodologia Team Academy în Finlanda, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Argentina și Peru.

Printre experții care predau la The Entrepreneurship Academy se numără: Anca Dragu (Macroeconomie), Joy Chan (Finanțe), Radu Atanasiu (Critical Thinking), Magda Ropotan (Design Thinking), Sergiu Neguț (business mentor), Ana Silivaș (dezvoltare personală), Cosmin Alexandru (Decan și team-coach), Ilinca Păun (CEO și team coach), Andrei Niculescu (Mentor), Mihai Bonca (Marketing) și alți antreprenori, freelanceri și oameni din companii care vin cu expertiza lor în construcția noilor businessuri ale studenților de la EA – The Entrepreneurship Academy.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :