Accident grav, în cariera de argilă de la Chișcădaga,din județul Hunedoara. Un bărbat a fost rănit serios, după ce un bolovan s-a desprins și i-a căzut în cap. Din primele informații, se pare că este vorba despre o persoană de 52 de ani. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Deva, cu multiple răni.
„Victima are o fractură craniană, un hematom și multiple fracturi. A fost transportată în UPU Deva, iar acum este transferată la Timișoara”, a declarat, pentru ziardehunedoara.ro, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.
Se pare că, în momentul petrecerii incidentului, bărbatul nu purta cască.