-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Liber în prima zi de şcoală. Cât de darnici sunt angajatorii cu părinţii la începutul cursurilor

Opt din zece angajaţi care sunt părinţi intenţionează să lipsească de la serviciu pentru a le fi alături copiilor în prima zi de şcoală. Aproape jumătate dintre aceştia sunt însă nevoiţi să-şi ia o zi de concediu, fiindcă nu toţi angajatorii le permit să lipsească, arată un studiu Best Jobs.

Cei mai mulţi dintre angajaţi, respectiv 43%, spun că se vor înţelege cu şeful direct pentru a lipsi câteva ore, însă 39% spun că sunt nevoiţi să-şi ia o zi de concediu pentru a putea participa la festivitatea de deschidere a anului şcolar alături de copilul lor. Dacă 6,5% dintre respondenţi nu au luat încă nicio decizie, ceilalţi 11,5% vor merge la serviciu ca într-o zi obişnuită şi nu vor participa deloc la începutul de an.

Aceasta în condiţiile în care doar trei din zece respondenţi afirmă că angajatorul le acordă fără nicio problemă o zi sau câteva ore libere tuturor angajaţilor care vor să-şi însoţească copiii la festivitatea de deschidere a noului an şcolar.

Alţi trei din zece salariaţi spun că şefii le acordă liber, fie şi pentru câteva ore, doar angajaţilor care pot lipsi fără să afecteze activitatea companiei.

De partea cealaltă, un sfert dintre angajaţi nu primesc deloc susţinere din partea şefilor, fiindcă aceştia din urmă consideră că începutul de an şcolar nu este un motiv suficient de important pentru a acorda nici măcar câteva ore libere angajaţilor aflaţi în această situaţie, mai arată studiul.

Opt din zece respondenţi consideră că prima zi a noului an şcolar ar trebui declarată legal zi liberă pentru angajaţii care au copii la şcoală sau la grădiniţă. Chiar dacă se învoiesc de la serviciu, majoritatea angajaţilor care au copii nu îşi lasă treburile în seama colegilor.

Astfel, aproape patru din zece spun că se ocupă personal de toate restanţele şi urgenţele când revin la birou, iar trei din zece îşi planifică activitatea pentru a termina din timp treburile importante, lăsând doar urgenţele în responsabilitatea altor colegi care nu au copii sau nu participă la deschiderea anului şcolar. Circa 12% dintre respondenţi spun că sunt ajutaţi de colegi, care le preiau sarcinile curente, iar ei se ocupă doar de urgenţe, pe care încearcă să le rezolve prin telefon chiar la festivitatea de deschidere.

Doar doi din zece afirmă că lasă toată treaba şi urgenţele în sarcina altor colegi, aşa că nu rămân lucruri nerezolvate la serviciu în absenţa lor. De regulă, după ce lipsesc de la serviciu pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an şcolar a copilului lor, angajaţii recuperează restanţele lucrând peste program, fie de la birou, fie chiar de acasă.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :