Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit în cursul nopții de 2 spre 3 septembrie, într-un terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini, anunță MAE.
„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit” se arată înntr-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, românul rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
„Ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu șeful misiunii diplomatice a României la Kabul și rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar.(…) Precizăm că atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol”, se mai arată în comunicat.