Acuzații noi la adresa CNAIR, de la Pro Infrastructură: nu se remediază „așa-zisele” defecțiuni FOTO-VIDEO

165

La 22 de zile de când lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva putea fi inaugurat și la 6 zile de când Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul finalizat în proporție de 99%, cei din Compania de Drumuri nu au apărut în teren ca să rezolve așa-zisele „deficiențe” invocate susțin membri asociației Pro Infrastructură.

„Ministrul Culturii, pardon, al Transporturilor Cuc, împreună cu directorul CNAIR Scarlat promiteau săptămâna trecută că problemele de pe șantier vor fi soluționate și se va da drumul la circulație. Și atunci de ce nu e nimeni în teren? Poate pentru că presupusele probleme sunt doar pretexte… Din informațiile noastre, în cei 6 ani scurși de la semnarea contractului (august 2013), inginerul FIDIC (consultantul) angajat de CNAIR ca să supervizeze antreprenorul a identificat 60 de neconformități, dintre care 59 au fost stinse (reparate) de constructor – un număr normal pe un șantier de o asemenea anvergură, comparabil cu alte proiecte de autostrăzi. Ironia sorții este că singura neconformitate încă nesoluționată este chiar în capătul dinspre Holdea, fix la granița cu lotul 2 Lugoj-Deva, acolo unde nu se va circula până la finalizarea celebrelor tuneluri „pentru urși” (aflate în prezent în licitație), adică probabil prin 2024.

Așadar, avem o AUTOSTRADĂ MUZEU de 21 de kilometri perfect funcțională din 12.08.2019, pregătită să preia traficul rutier, al cărei contract a fost reziliat de o gașcă de incompetenți iresponsabili care doar mimează că urmăresc interesul cetățenilor. Oare cât vor mai fi nevoiți românii și europenii să suporte bătaia de joc când ei au plătit o autostradă, nu un muzeu?!”, au transmis în spațiul public mebri ai Asociației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.