0.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

A câștigat 60 de milioane de dolari, după ce a jucat aceleași numere timp de 20 de ani. Cine este norocosul

Un locuitor din oraşul canadian Edmonton a câştigat la loterie un premiu de 60 de milioane de dolari, după ce a jucat aceleaşi numere timp de peste 20 de ani, informează site-ul revistei People.

„Am luat biletul tipărit acasă şi m-am uitat îndelung la numerele de pe tichet, timp de multe ore în acea zi. Nu-mi venea să cred!”, a declarat Bon Truon, citat într-un comunicat publicat de Western Canada Lottery Corporation (WCLC).

Numele jucate de Bon Truong reprezintă o combinaţie între zilele de naştere ale membrilor familiei sale şi date importante pentru el: 2, 3, 4, 8, 9, 20 şi 30.

Odată ce a încasat banii, Bon Truong a spus că a alcătuit şi o listă cu lucrurile pe care doreşte să le facă în viitor, iar acestea sunt echilibrate, alternând între activităţi practice şi activităţi amuzant-recreative.

Reprezentanţii WCLC au spus că premiul câştigat de Bon Truong ocupă, ex aequo, primul loc în topul celor mai mari câştiguri oferite de LOTTO MAX în provincia Alberta. Precedentul jackpot de 60 de milioane de dolari a fost câştigat de un cuplu în septembrie 2017.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în China, excelent prilej de internaționalizare a afacerilor românești

În perioada 13 – 23 octombrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză,...

Conferinţa internaţională „1989, anul revoluţiilor europene în memoria colectivă” 22.11 – 23.11.2024

21 noiembrie 2024 18.00 – 19.00 vizită la Memorialul Revoluţiei 22 noiembrie 2024 Sala Adam Müller Guttenbrunn Sesiune de comunicări I – Moderator: Gino Rado şi Virgiliu Bârlădeanu 9,30...

Citește și :