5.1 C
Timișoara
miercuri 18 decembrie 2024

A intrat peste ei în casă și a început să îi agreseze! Care este șirul infracțiunilor pentru care a fost reținut un bărbat din vestul țării

Un bărbat a ajuns în arest după ce a comis un șir de infracțiuni. Inițial, polițiștii din Caraș-Severin au fost sesizați prin 112 că individul a spart ușa unei locuințe și a agresat mai multe persoane. După ce au intrat pe fir, oamenii legii au aflat că bărbatul a agresat și alte persoane.

„Din verificările efectuate s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Reșița, aflându-se pe o stradă din municipiu, în stare de ebrietate, ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și lovit o minoră de 15 ani. Totodată, acesta ar fi amenințat și agresat fizic încă trei tineri, unul de 18 ani și un minor de 15 ani și distrus ușa de acces într-un imobil în care se aflau tinerii. De asemenea, bărbatul ar fi proferat acte și gesturi obscene în public, producând indignarea trecătorilor. Bărbatul în cauză a fost identificat de polițiști pe o stradă din zona Parcului Siderurgistului, având în mână un obiect tăietor-înțepător, fiind imediat imobilizat și condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Bărbatul de 49 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Marșul eroilor, ediția 2024—îndemn la neuitare

Prin motto-ul ,,– Cine uită e complice!”, Primăria Municipiului Timișoara, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, suporterii din Peluza Sud a echipei ,,Politehnica Timișoara, au anunțat...

Timișorenii care au amenzi de plătit la Poliția Locală, pot să mai aștepte până mâine

Timișorenii care au astăzi amenzi de plătit sau au probleme cu legea pot să mai aștepte până mâine. La sediul Poliției Locale din Timișoara...

Citește și :