Vechile sate săseşti din Transilvania, bucolice, cu o gastronomie rustică, ce atrag din ce în ce mai mulţi turişti străini, sunt comparate cu Toscana, considerată una dintre cele mai frumoase regiuni din Italia, într-un articol publicat de Financial Times și preluat Mediafax.
Autorul articolului din Financial Times, jurnalistul Andrew Eames, spune că ideea unei paralele între Toscana şi Transilvania i-a fost prezentată de fiul unui conte italian, Giulio da Sacco, căsătorit cu o româncă şi stabilit într-un sat săsesc.
Până în urmă cu 100 de ani, Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, dar, la sfârşitul Primului Război Mondial, a fost dată României, iar sute de mii de saşi din zonă s-au trezit în spatele unor noi graniţe. Şi-au păstrat însă neschimbate satele şi modul de viaţă. Locuitorii celor câteva sute de sate erau fermieri, meşteşugari, viticultori. După ani de persecuţie sub regimul comunist, majoritatea au plecat imediat ce graniţele s-au deschis, între anii ‘80 – ‘90, lăsând în urma lor case goale. În prezent, un număr din ce în ce mai mare de străini aleg să se stabilească în acest univers bucolic.
Aşa cum Toscana a fost descoperită ca destinaţie de vacanţă de aristocraţia britanică, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi Transilvania a atras englezi, în frunte cu prinţul moştenitor Charles, care a cumpărat mai multe case în zonă, vine anual în România şi o promovează intens la nivel internaţional. I s-au alăturat membri ai aristocraţiei britanice, precum William Blacker, care deţine case în Transilvania şi Toscana, şi Jessica Douglas-Home, preşedintele Mihai Eminescu Trust, o organizaţie care cumpără case, le renovează şi le închiriază în scop turistic.
Jurnalistul a mers în vizită în mai multe sate săseşti, precum Floreşti, Mălâncrav, Mesendorf şi Saschiz, şi descrie frumuseţea caselor cu curţi interioare specifice, grădini de legume şi livezi, care au atras mulţi străini. În Saschiz a cunoscut un scoţian, Jim Turnbull, care a cumpărat o casă gata mobilată cu suma de 20.000 de euro.
În satul Richis, oameni de 11 naţionalităţi diferite au ales să îşi cumpere case, mulţi dintre ei venind aici iniţial ca turişti. Cel care i-a convins este sasul Paul Hemmerth, care şi-a deschis în sat două case de oaspeţi.
Sursa: glsa.ro