Doi copii în vârstă de 10, respectiv 13 ani au fost ameninţaţi în Parcul Tineretului din Capitală de un bărbat în vârstă de 64 de ani, care avea două cuţite asupra lui. Poliţiştii au intervenit şi l-au imobilizat pe agresor. Nimeni nu a fost rănit.
„Ieri după amiază (marţi n .r.), unui echipaj al D.G.P.L.C.M.B, aflat în misiune de patrulare în parcul Tineretului, i s-a cerut ajutorul de către doi minori. Speriaţi, aceştia le-au povestit agenţilor locali cum un bărbat i-a urmărit pe aleile parcului având două cuţite asupra lui. Mai mult, ambii copii au spus că au încercat să fugă de agresor, însă acesta a alergat după ei cu armele albe la vedere. Minorii – cu vârste de 10, respectiv 13 ani – l-au indicat pe agresor, iar agenţii locali au procedat la prinderea şi imobilizarea acestuia”, informează reprezentanţii Poliţiei Locale.
Bărbatul a fost percheziţionat de poliţişti, iar asupra sa au fost găsite două cuţite cu lama de 10 centimetri.