Subiect de dezbatere în interviuri şi cărţi, Laszlo Tokes este unanim recunoscut ca declanşator al Revoluţiei române, dincolo de scopul şi motivaţiile acţiunilor sale. Iar acţiunile pastorului reformat au venit pe fondul unor aşteptări, a ceva-ului care plutea în aer şi urma să se întâmple în acele zile de decembrie la Timişoara. Acest aspect este remarcat de istoricul Constantin Corneanu în volumul “Victorie însângerată Decembrie 1989”.
Constantin Corneanu arată că istoriografia subiectului a consemnat că timişorenii erau în aşteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraş semne prevestitoare cum ar fi apariţia şi răspândirea unor manifeste anti-Ceauşescu; apariţia unor lozinci („Jos Ceauşescu!” „Ceauşescu dictator!”, „Ceauşescu – duşman al poporului!” etc.) pe pereţii diferitelor clădiri, inclusiv pe cea a Comitetului Judeţean de Partid Timiş; demonstraţia spontană a câtorva mii de microbişti care au scandat numele României şi al Italiei şi au cântat „Deşteaptă-te, române!” pe 15 noiembrie 1989, după partida de fotbal România – Danemarca; încercarea unui grup de oameni de la UMT (Uzinele Mecanice Timişoara) de a încerca să mobilizeze oamenii, pe 23 noiembrie 1989, pentru o demonstraţie care să releve dorinţa ca Nicolae Ceauşescu să nu fie reales în funcţia de secretar general al PCR la congresul din noiembrie 1989.
„Cazul Laszlo Tokes avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulţumiri latente ale cetăţenilor Timişoarei, pentru manifestarea dorinţei de schimbare a vieţii de zi cu zi şi, de ce nu, chiar a regimului social-economic şi politic. Referindu-se la „Cazul Laszlo Tokes”, colonelul (r) Filip Teodorescu va menţiona că, totuşi, <<Securitatea română nu numai că nu a fost inspiratoarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuinţa parohială intentat de superiorul lui Tokes pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură (…)>>”, afirmă istoricul.
Dacă acţiunile autorităţilor împotriva lui Tokes au fost pretextul pentru izbucnirea revoltei de la Timişoara, ce anume l-a împins pe Tokes în vâltoarea evenimentelor premergătoare revoluţiei?
Un posibil răspuns îl găsim tot în cartea lui Constantin Corneanu:
„După lungi şi interminabile procese cu autorităţile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, Laszlo Tokes va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timişoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 şi Laszlo Tokes va rămâne singur în relaţia cu comunitatea. <<Cât era Leo Peuker preot, veneau Ia slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Laszlo Tokes a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni.
Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…)>>, mărturisea Árpád Gazda, redactor-şef al cotidianului maghiar Kronika. (… Pe 21 februarie 1989, Laszlo Tokes va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care îşi exprimă acordul faţă de politica acestei organizaţii care apăra existenta Bisericii Reformate în România socialistă şi critica, totodată, planul de sistematizare a satelor (…) .
De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă ţinea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale, el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Ţeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare. Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.
Din cele prezentate mai sus, reiese imaginea unui Laszlo Tokes contestatar al regimului Ceauşescu, ipoteză susţinută de politologul Vladimir Tismăneanu, dar respinsă de istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Vladimir Tismăneanu susţine că Laszlo Tokes a fost scânteia revoluţiei, dar nu ca agent secret sau mânat de interese pur personale, ci din ipostaza de susţinător al drepturilor omului şi al libertăţii religioase.
În volumul „Reinventarea politicului – Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel”, Tismăneanu afirmă că „Revoluţia română a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii reformate (calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară. În ciuda repetatelor hărţuieli din partea securităţii (poliţia secretă română), Tokes fusese un susţinător dârz al drepturilor omului şi al drepturilor religioase.
La 15 decembrie 1989, când agenţii poliţiei secrete au încercat să-l evacueze cu forţa din casa parohială, mii de oameni – români, dar şi maghiari – au format un lanţ viu şi au dezlănţuit o masivă demonstraţie anti-Ceauşescu. în cursul nopţii de 16 decembrie, oraşul a fost practic cucerit de cei ce protestau împotriva lui Ceauşescu şi împotriva comunismului. Actul de nesupunere civică de inspiraţie religioasă a dezlănţuit o formidabilă revoltă de masă împotriva unuia din cele mai strâns controlate regimuri autoritariste din lume”.
Întreaga poveste, pe revolutions.gandul.info