1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Două persoane au murit în urma unui accident petrecut pe Dealul Hațegului

Două persoane au murit, sâmbătă după-amiază, pe Drumul Național 66, pe Dealul Hațegului. Totul, în urma unui accident rutier petrecut în zona intersecției cu drumul ce duce spre rezervația de zimbri. O a treia persoană a ajuns la Spitalul din Hațeg.

Autoturism scăpat de sub control, mașină răsturnată în șanț, după ce a lovit un cap de pod. Așa arată, pe scurt, imaginea accidentului rutier din Hațeg, soldat cu decesul a două persoane.

”Din primele cercetări se pare că cel aflat la volan, un bărbat de 68 de ani, din comuna Răchitova, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, semnalizată, pe sensul Călan – Hațeg. A lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile”, informează IPJ Hunedoara.

În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate în mașină. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, iar echipajele medicale au încercat să le resusciteze.

”Cele două victime au fost extrase din autoturism, dar prezintă leziuni incompatibile cu viața”, declară Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.

Conform medicului Călin Dumitrescu, de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara, cele două victime, una de 69 de ani și cealaltă de 48 de ani, au decedat pe loc.

O a treia persoană accidentată, de 54 de ani, a ajuns la spitalul din Hațeg cu traumatism toraco-abdominal și multiple plăgi escoriate.

Sursa: gddhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :