11.1 C
Timișoara
sâmbătă 29 martie 2025

Atenție ce și de unde mâncați! Un tânăr a murit la spital după ce a consumat la fast-food

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Focşani a ajuns, marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” din Focşani acuzând dureri de stomac, după ce ar fi mâncat la un fast-food din Focşani, şi a murit după câteva ore, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

„Tânărul s-a prezentat la spital marţi dimineaţă, la ora 05,00, cu vărsături puternice şi diaree şi a declarat că ultima oară a mâncat la un fast-food din oraş. A fost internat la Boli infecţioase, sub tratament. I s-au făcut numeroase investigaţii şi a fost văzut de către medicul infecţionist, gastroenterolog, chirurg şi cel cardiolog. Deoarece tânărul nu răspundea la tratament şi starea lui se deteriora, a fost mutat în ATI, acesta aflându-se în continuare sub tratament. Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii şi familia. Din păcate, acesta nu a răspuns la niciun tratament şi a continuat să verse până a intrat în stop cardio-respirator. Personalul medical l-a resuscitat aproximativ o oră, din păcate fără răspuns” a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Alina Cosma, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, la internare, tânărul a fost diagnosticat cu „diaree apoasă, greţuri, vărsături, crampe abdominale”.

Cauza morţii tânărului urmează sa fie stabilită de medicii legişti.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Acoperișul unui bloc, luat de vânt în Reșița

Ploile și vântul din ultima perioadă fac ravagii în Banat. În Reșița, acoperișul unui bloc a fost luat de vânt.  Imaginile cu acoperișul căzut au fost...

VIDEO | Doi tineri din Timișoara, reținuți în urma operațiunilor cu droguri! Achetatorii au găsit în locuința lor mai multe tipuri de substanțe

Doi tineri aveau în locuință mai multe tipuri de substanțe interzise. Anchetatorii bănățeni au găsit peste 2 kg și 370 de grame de cannabis,...

Citește și :