Recent, a fost marcat așa cum se cuvine un secol de când Banatul este corp comun cu România. Prin efortul comun al unor oameni de stat vizionari, toate provinciile locuite de români au ajuns sub același drapel. Doar că, aici, în Banat, abia în vara anului 1919 s-a reușit aducerea administrației și militarilor români în provincie.
Multe dintre documentele și imaginile vremii au fost, de-a lungul timpului, reflectate în timbre ori plicuri speciale. Așa că nici filateșiștii nu au putut sta de-o parte la un astfel de prilej.
La inițiativa Asociației Filatelice Timișorene, împreună cu Poșta Română și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a avut loc o expoziție filatelică închinată centenarului orașului de pe Bega.
Holul mare al Universității de Vest este gazdă primitoare a acestui eveniment.