-3.9 C
Timișoara
miercuri 15 ianuarie 2025

Tunisieni cu trenul spre Occident

Poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat, într-un tren internaţional, doi cetățeni din Tunisia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Trenul internațional a ajuns în vama Curtici, miercuri, puțin înainte de ora 06:00. Garnitura circula pe traseul București – Budapesta. Înainte ca trenul să ajungă la controlul polițiștilor de frontieră, bărbații au coborât.

„Cei doi bărbați au fost reținuți și duși la sediul poliției de frontieră pentru cercetări, deoarece nu aveau documente de identitate. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățeni tunisieni, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, și au declarat ca intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în Germania”, aflăm de la Poliția de Frontieră Ard.

Tunisienii sunt acuzați de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Câte județe mai rămân în picioare și ce provincii ar putea apărea în România dacă politicienii își vor asuma reforma administrației

Nicușor Dan este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială nu ar trebui să aibă loc în sediile de partid și în niciun caz pe genunchi....

Zilele Culturii Naționale la Universitatea de Științele Vieții ,,Regele Mihai I” din Timișoara

 Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara invită comunitatea locală să participe la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor Culturii Naționale, ce vor avea...

Citește și :