Așa cum deja s-a verificat în multe alte cazuri similare, pentru dotarea cu anumite echipamente necesare în munca lor, medicii fac apel la programe de finanțare transfrontaliere. Dacă dosarul este bine întocmit și se aleg parteneri potriviți și credibili sunt mari șanse pentru a obține fonduri europene.
Având în vedere că secția de boli cardiovasculare a Spitalului Municipal Timișoare mai are loc de dotări suplimentare s-a realizat o înfrățire cu spitalul Județean Bekes din Ungaria pentru tratarea bolilor cardiovasculare și vasculare periferice și dotarea cu aparatura necesară. Azi a avut loc conferința de lansare a acestui proiect trasfrontalier în prezența managerului dr. Olimpia Oprea de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, dr. Laszlo Richard Becsei managerul spitalului Județean Bekes și a dr. Ruxandra Christodorescu manager de proiect. Lor li s-au alăturat și specialiști din țara vecină, dr. Melania Arion de la Direcția de Sănătatea Publică dar și primarul Nicolae Robu.
Valoarea totală a proiectului, care va dura 24 de luni este de peste 2,7 milioane de euro din care 85% reprezintă fonduri europene nerambursabile FEDR, 15% cofinanțare de la bugetul de stat pentru partenerul maghiar, 13% cofinanțare de la bugetul de stat și 2% fonduri proprii pentru partenerul român. Dr. Olimpia Maria Oprea, de la Spitalul Municipal Timișoara, a oferit datele cele mai pertinente despre acest obiectiv din care rezultă că obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea serviciilor de sănătate în cele două instituții medicale din județele Timiș și Bekes, pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice, în beneficiul populației din cele două județe printr-o abordare incluzivă și modernă.
În mod concret, va fi îmbunătățită infrastructura de sănătate și accesul populației la informații. Astfel, șase departamente medicale vor fi modernizate prin proiect: trei la Spitalul Municipal Timișoara și trei la Spitalul Central Bekes. Spitalul din Timișoara este lider de proiect și cu acești bani va moderniza laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală prin achiziționarea unui angiograf, unui ecograf și a unui software cardiac pentru RMN.
De asemenea, pentru modernizarea secției de Medicină Internă vor fi achiziționate 2 ecografe, 4 monitoare de presiune sanguină și 4 monitoare EKG cu 2 softuri.
Pentru modernizarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă vor fi cumpărate 7 paturi medicale speciale, 4 electrocardiografe și 2 defibrilatoare portabile.
„2.500 de persoane vor fi informate cu privire la prevenirea și diagnosticul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice în județul Timiș, 1.500 de persoane din Timiș vor beneficia de screeningul gratuit de către Spitalul Municipal Timișoara. Dar și 1.500 de persoane din județul Csongrad vor beneficia de servicii de screening gratuit furnizate de Spitalul Central din Bekes. În urma acestui credit european vor fi alte beneficii ca: 40 de specialiști – 20 de la Spitalul Municipal Timișoara și 20 de la Bekes – vor participa la pregătiri comune pentru a-și îmbunătăți abilitățile medicale în domeniul diagnosticului și tratamentului bolilor cardiovasculare și vasculare periferice. De asemenea, vor fi editate și distribuite 2.500 de broșuri privind stilul de viață sănătos și riscul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice”, a declarat dr. Olimpia Oprea.
Dacă totul merge corect, până la finalul anului toate aparatele vor fi funcționale și personalul instruit corespunzător. De asemenea, se vor mai face și angajări de personal acolo unde organigrama o va permite. La rândul său, Laszlo Richard Becsei crede că în maximum jumătate de an totul va funcționa din plin la spitalul dânsului.