Robert Mathias Edler von Musil a murit la 15 aprilie 1942, la Geneva, în Elveția.
Robert Musil este unul dintre cei mai importanți romancieri ai secolului XX, alături de Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut) și James Joyce (Ulise), consacrat în spațiul literar și cultural german de romanul Omul fără însușiri (Der Mann ohne Eigenschaften, 1930-1933), spune Wikipedia.
Născut la 6 noiembrie 1880, la Klagenfurt, în Austria, Robert Musil a fost întotdeauna un imigrant, un „nobel outsider”, cum a mărturisit chiar el, trăind între Klagenfurt, Stiria, Viena, Berlin și sfârșindu-și zilele în exil, la Geneva.
Robert Matthias Musil a fost fiul lui Alfred Musil (1846-1924), inginer-mecanic, bănățean originar din Timișoara, pe atunci în imperiul austro-ungar, și al Herminei Musil (1853-1924), născută Bergauer și originară din Linz.
„Tatăl meu avea spiritul clar, mama îl avea complet alandala”, va mărturisi Musil mai târziu.
Este al doilea copil al cuplului. Sora mai mare, Elsa, murise la vârsta de un an.
În 1882, familia părăsește Klagenfurt pentru a se stabili în Styria, în Boemia.
În 1886, Musil este victima unei boli nervoase de origine cerebrală, în urma căreia va mai avea două atacuri în 1898-1890.
În 1891, familia se mută din nou, de data aceasta la Brno.
Musil se dovedește a fi un copil recalcitrant, rebel față de educația pe care părinții doresc să i-o dea, ceea ce-i face pe aceștia să-l trimită în pensiune, la școala militară din Eisenstadt.
În septembrie 1894, intră la liceul militar pentru tineri ofițeri Mährish-Weisskirchen, în Hraniția.
Acești ani vor forma trama romanului Rătăcirile elevului Törless (Die Verwirrungen des Zöglings Törless, 1906), debutul său romanesc și primul succes literar.
„Războiul s-a prăbușit peste mine ca o boală, ca o febră care o însoțește”, spune Musil.
Experiența războiului va fi pentru el decisivă.
Multe din scrierile sale ulterioare vor examina războiul și consecinețele sale asupra civilizației, gândirii și artei.
Multe din impresiile și anecdotele culese de pe front vor fi încorporate romanului Omul fără însușiri.
La 8 aprilie 1928, Musil publică în cotidianul Der Tag un extras din viitorul roman Omul fără însușiri, intitulat „Cacania. Un fragment”.
Scriitorul Wolfgang Ystade, într-un interviu acordat ziarului Deutsche Zeitung din 20 noiembrie 1935, regretă că premiul Nobel de literatură i-a fost acordat lui Luigi Pirandello și nu lui Robert Musil. Îl propune de altfel ca viitor candidat.
La 6 februarie 1936, Musil anunță editorului Rowohlt apariția celui de-al treilea volum al Omului fără însușiri, care va rămâne neterminat.
Operă capitală a lui Musil, Omul fără însușiri este un roman dens, amestecând impresii fugitive și un soi de intelectualism greu accesibil publicului larg, spune Wikipedia.
Decupajul în trei volume aparține de fapt ultimului editor Adolf Frisé, în ediția publicată la 10 ani după moartea autorului, în 1952.
În octombrie 1938, Operele pre-postume, publicate în decembrie 1934 la Editura Humanitas din Zürich, sunt interzise de autoritățile germane și austriece, pe motiv că ar avea caracter dizident.
În 1939, întreaga operă a lui Musil va avea aceeași soartă.
Motivele pentru care nu este agreat de naziști sunt mai ales: 1) că este pacifist; 2) este căsătorit cu o evreică, deci «jüdisch versippt»; 3) estetica sa literară îl califică drept un „autor dușman al Germaniei”, mai spune Wikipedia.
Robert Musil moare însă la 15 aprilie 1942, la vârsta de 62 de ani, în urma unei congestii cerebrale.
Pastorul Lejeune, care l-a susținut financiar până la sfârșitul vieții, pronunță alocuțiunea funebră, în prezența a opt persoane prezente la incinerare.
Cenușa îi este dispersată pe muntele Salève, din apropierea Genevei.
În 1943, Martha Musil încearcă în zadar să adune semnături și fonduri pentru publicarea volumului al treilea din Omul fără însușiri. Ea moare la 24 august 1949 la Roma.
De abia în 1950, Adolf Frisé editează extrase din roman, contribuind astfel în mod deciziv la redescoperirea operei lui Musil.
