-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

3 August, Ziua Timișoarei: târg de meșteșugari, concerte și restricții de circulație

Ziua Timișoarei se apropie cu pași repezi. Autoritățile au decis să sărbătorească Ziua Timișoarei  în intervalul 1 – 4 august. Pentru că zona centrală este scena de desfășurare a evenimentelor, o are parcare va fi închisă.

„Comisia de circulație a municipiului a avizat favorabil închiderea traficului rutier, în perioada 31 iulie-6 august 2019, în parcarea din Piaţa Iancu Huniade(Modex), în vederea desfășurării evenimentelor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Timișoarei”, anunță Primăria Timișoara.

Se va organiza, în premieră, un târg național al meșterilor populari în centrul orașului, mai precis în Piaţa Libertăţii, târg ce reunește meșteri populari din nu mai puțin de 12 județe ale României, cărora li se vor alătura şi ,,Bunicuțele din Uzdin” ca reprezentante ale românilor din Serbia. Nu e ușor să reunești peste 40 de meșteri, iar pentru acest lucru se cuvine să adresăm mulțumiri meșterilor ce au sprijinit eforturile Primăriei Timișoara: Perva Dinu, Adriana Bejan şi Andrei Racu. Menționăm faptul că pe lista meșterilor participanți se regăsește și Nicu Muntean, din județul Alba, stabilit acum la Timișoara, ,,tezaur viu” al României. În cadrul târgului vor fi organizate ateliere de olărit, de pielărie, pictură și gravură în sticlă și lemn și se vor putea achiziționa țesături, ceramică, podoabe, sculpturi, instrumente muzicale, etc. Deschiderea oficială a târgului este programată la ora 17.00, când piață va fi animată și de către artiști pe picioroange. Tot de la ora 17.00 maestrul Ştefan Popa Popas va da viată atelierului de caricatură, încercând ca pe durata celor 4 zile să reediteze succesul de care s-a bucurat la Festivalul Artelor Timișorene. De la ora 18.00, Eva Labadi împreună cu compania Phantasia va stârni, cu siguranță, interesul micuților prin prezentarea piesei de teatru pentru copii ,,Fata babei şi fata moșneagului”. De la ora 19.00 vor debuta și spectacolele pe scena din Piaţa Victoriei, acolo unde Ansamblul Timişul va prezenta un spectacol muzical – coregrafic de o înalta ținută artistică, ce va marca cei 100 de ani de la alipirea Banatului la țara-mamă. Vor susține recitaluri îndrăgiții artiști din Banat și Ardeal: Carmen Popovici –Dumbravă, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Ion Dragomir, Anda Sabados, Doriana Talpeş, Vlăduţa Lupău şi Armin Nicoară. Prezentarea evenimentului va fi realizată de către Daniela Băcilă, vocea mult îndrăgită a radioului timișorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Donald Trump la al doilea mandat

Alegerile prezidențiale americane l-au consemnat pe Donald Trump câștigător detașat atât al votului popular, cât și în cel al electorilor, nelăsând niciun dubiu asupra...

Sondaj de ultimă oră pentru alegerile prezidențiale. Cine intră în turul al doilea și cine este candidatul surpriză care crește zilnic la capitolul intenție...

Cu două zile înainte de alegerile prezidențiale 2024, un sondaj Verifield realizat în perioada 20-21 noiembrie, la comanda USR, îl arată în continuare favorit...

Citește și :