1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Posibil criminal în serie la Caracal. Reacția STS cu privire la cele trei apeluri la 112

Serviciul de Telecomunicații Speciale a oferit vineri dimineață explicații cu privire la cele trei apeluri la 112 în cazul fetei de 15 ani care a dispărut miercuri în județul Olt. STS spune că poliția a avut informație de localizare primară în cazul fiecăruia dintre apeluri.

Comunicatul STS:

„La fiecare din cele trei apeluri, informația de localizare primară a fost disponibilă la nivelul Dispeceratului de Poliție, fiind transmisă de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unui identificator de sector de celulă (cell-id/sector-id), conform art. 27 din Decizia ANCOM nr. 1023/2008. Această informație de localizare primară a fost preluată de sistemele informatice SNUAU și pusă la dispoziţia operatorilor 112 şi dispecerului Poliției, în sistemul informatic GIS, așa cum a fost primită, pe timpul procesării apelului.

Referitor la cazul aflat în discuție, către numărul de urgență 112 au fost inițiate 3 apeluri la 112:

Primul apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:05:07

–          11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

–          11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112

–          11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:06:25

–          11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

–          11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

–          11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

–          11:12:51: : dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

STS nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul.

Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului.”

Sursa: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :