La ora actuală, depresia clinică reprezintă la nivel mondial cauza principală a dizabilității şi a lipsei de sănătate, iar numărul persoanelor care suferă de această tulburare se află în creștere. Multe voci reclamă costurile economice colosale asociate cu depresia şi alte tulburări mentale. În România, 5% din populație poartă un diagnostic din spectrul depresiv (conform unui raport publicat în 2017 de Organizația Mondială a Sănătății) și se vorbește despre subdiagnosticare şi subtratare.

Subdiagnosticarea și subtratarea accentuează pierderile economice și personale și sunt cauzate, printre altele, de reticența oamenilor de a apela la ajutor de specialitate. Această reticență provine din mai multe surse, cele mai importante fiind iluzia că deținem controlul asupra simptomelor/propriilor trăiri și comportamente, părerile distorsionate cu privire la situația de a primi ajutor de la specialiști pregătiți să gestioneze astfel de probleme (de exemplu: „Dacă merg la psiholog înseamnă că sunt o persoană slabă”; „Un străin nu are cum să știe ce e mai bine pentru mine”) sau din teama de stigmatizare socială.

Din punct de vedere psihologic, multe teorii vorbesc despre importanța felului în care gândim în apariția și menținerea depresiei: viziune negativă asupra propriei persoane, lumii şi viitorului; concentrare selectivă preponderent asupra experienţelor negative (cele pozitive sunt excluse mental); autoevaluare distorsionată (de exemplu: impresia de neajutorare; standarde de performanţă disproporţionate); autoîntăriri dezechilibrate (recompense autoadministrate rar, pedepse frecvente); lipsa de speranţă; gânduri repetitive cu privire la simptome şi la consecinţele acestora sau cu privire la surse de amenințare sau alte îngrijorări.

Completând lista elementelor cognitive care pregătesc terenul pentru instalarea depresiei cu o serie de comportamente ce par să aibă acelaşi efect, obținem reţeta perfectă pentru conturarea unui tablou care să favorizeze apariția și menținerea depresiei: evitarea oricăror mişcări care activează organismul, care determină, de exemplu, accelerarea respiraţiei; a rămâne în pat până târziu sau a sta așezat în acelaşi loc (de exemplu: pe scaun sau pe canapea) perioade îndelungate de timp; evitarea altor persoane/izolarea socială, reducerea numărului de contacte și interacțiuni sociale; menținerea unui program nesănătos de somn (de exemplu: a dormi în timpul zilei, astfel încât în timpul nopţii să avem insomnie); menținerea unei alimentații nesănătoase — subnutriţie sau alimentaţie excesivă, eventual cu alimente de tip junk food; a nu avea niciun hobby, a renunța la propriile pasiuni şi interese;  a consuma alcool, a fuma şi/sau a folosi alte droguri; a nu cere ajutor.

Gândurile disfuncţionale sunt însă doar o parte a problemei, literatura de specialitate vorbind despre interacțiunea dintre factorii biologici (genetici), psihologici şi sociali, în apariția și menținerea depresiei.

Din acest motiv, e important să ajungem din timp la specialistul potrivit — medic psihiatru și/sau psiholog sau psihoterapeut. Iar primul pas este să cerem ajutor.

Diana Paula Dudău

Departamentul de Psihologie

Facultatea de Sociologie și Psihologie

Universitatea de Vest din Timișoara