0.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Timișorean trimis în judecată pentru tentativă de omor

Un timișorean a ajuns în fața magistraților Tribunalului pentru o tentativă de omor petrecută în luna iunie. Atunci, suspectul a înjunghiat un bărbat cu un cuter, după o ceartă. Procurorii au finalizat rechizitoriul.

Din probatoriu aflăm că: „în data de 12.06.2019, în jurul orei 00,30, în timp ce se aflau în curtea imobilului situat în Municipiul Timișoara, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool, inculpatul a aplicat persoanei vătămate A.C. în vârstă de 59 de ani, un număr de trei lovituri cu un corp înțepător tăietor (un cuter), acesta prezentând leziuni traumatice la nivelul feței, la nivelul toracelui și abdomenului, pe o lungime de 40 de centimetri, care au necesitat pentru vindecare un număr de patruzeci de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața persoanei vătămate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Donald Trump la al doilea mandat

Alegerile prezidențiale americane l-au consemnat pe Donald Trump câștigător detașat atât al votului popular, cât și în cel al electorilor, nelăsând niciun dubiu asupra...

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Citește și :