4.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Asfalt proaspăt pe un drum județean din vestul țării

S-a turnat deja asfaltul pe drumul județean 609 care leagă Valea Lungă Română și Cliciova, localități aflate în zonă turistică a județului Timiș.

„Asfaltarea drumului care face legătura între Valea Lungă Română și Cliciova se apropie de final. Deși constructorul avea timp până în septembrie, ne aflăm deja aproape de a recepționa lucrarea”, anunță președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

DJ 609 are o lungime de 5 km și este asfaltat în premieră. Lucrarea are o valoare de peste 4.5 milioane lei, iar finanțarea a fost asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Acesta este doar primul drum pe care-l vom inaugura în acest an, fiind, de altfel, prima șosea care a intrat în lucru în 2019. Avem mai multe drumuri județene în lucru și în diferite stadii ale documentației, cu toate tipurile de finanțare posibile, prin PNDL, din bugetul propriu sau prin finanțări europene”, mai adaugă Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :