Problemele timișorenilor sunt aceleași în orice zonă a orașului. Polițiștii locali au vrut să afle direct de la cetățeni ce le face viața grea în comunitate. Au mers în zana Blașcovici – Mehala – Ronaț și au aflat că oamenii sunt deranjați de cei care aruncă gunoaie din mașini, de cei care fac gălăgie sau mizerie în mijloacele de transport în comun.
„În urma acestei acțiuni, s-a relaționat cu 217 cetățeni, care au sesizat probleme diverse, cum sunt faptul că se aruncă din mașini pungi cu deșeuri pe unele străzi, unele persoane fac gălăgie și mizerie în mijlocul de transport care se deplasează în zona Blașcovici, pe străzi din cartier se turează motoarele la autoturisme și motociclete deranjând populația, unii cetățeni își plimbă câinii fără lesă și nu strâng resturile fiziologice după aceștia, în parcul situat pe str. Adam Mickiewicz colț cu str. Radu de la Afumați care este loc de joacă pentru copii vin persoane cu animale de companie, vorbesc urât, fac gălăgie, pe platoul din Calea Torontalului se adună persoane fără adăpost care cerșesc și fac mizerie”, a transmis Poliția Locală Timișoara.
Oamenii i-au îndreptat pe polițiști spre 56 de locații unde erau depozitate ilegal deșeuri, în alte 24 unde erau abandonate mașini și le-au arătat 12 terenuri neîngrijite unde cresc buruieni și ambrozie.