Facultatea de Construcții își onorează profesorii

623

Continuând o tradiție instituită în Universitatea Politehnica Timișoara, de a onora profesorii cu realizări deosebite, Facultatea de Construcții organizează mâine, la ora 12, în cadrul ședinței Consiliului Facultății, o festivitate de conferire a titlului onorific de Profesor Emerit unor cadre didactice care s-au remarcat printr-o bogată activitate tehnică în domeniul construcțiilor respectiv instalațiilor și o remarcabilă activitate didactică și de cercetare.

Prof. dr. ing. Valeriu-Augustin Stoian a inițiat în tainele ingineriei peste 40 de generații de absolvenți, unii dintre ei actuali membri ai corpului didactic al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Pe parcursul carierei didactice a desfășurat o activitate remarcabilă, predând opt discipline diferite din domeniul construcțiilor, în limbile română și engleză. A contribuit la introducerea de discipline noi, cum ar fi Higrotermica și acustica clădirilor, Fizica construcțiilor, Building Phisics și la crearea programului de master Reabilitarea construcțiilor. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind conducător de doctorat în domeniul Inginerie Civilă în 1993.

Este una dintre personalitățile recunoscute în țară și în străinătate pentru activitatea de cercetare din domeniul construcțiilor din beton armat și mai recent în domeniul eficienței energetice a clădirilor. A coordonat peste 200 de contracte de cercetare științifică și/sau proiectare, expertizare, consultanță derulate preponderent prin UPT. S-a remarcat ca membru activ în numeroase asociații profesionale de prestigiu din țară și străinătate.

Profesorul Valeriu-Augustin Stoian are 20 de publicații didactice (cursuri, culegeri, îndrumătoare), peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste naționale și internaționale, 57 de lucrări științifice indexate în Web of Science, 46 de lucrări indexate Scopus, este coordonator sau coautor la elaborarea normelor tehnice în domeniul construcțiilor din beton și este membru în numeroase asociații profesionale de presigiu, din țară și din străinătate. Ca urmare a bunului prestigiu de care se bucură, este fellow of Institution of Structural Engineers (UK). Afost secretar științific al Facultății de Construcții (1992-1996) și prodecan al acesteia (2000-2004) respectiv membru în biroul de conducere al acesteia. A deținut funcția de director al departamentului CCI în perioada 2004 – 2016, trei legislaturi consecutive. În paralel cu funcțiile menționate anterior a acreditat și dezvoltat Centrul de Cercetare pentru Materiale și Structuri (MAST) fiind primul director al acestuia.

Prof. dr. ing. Ioan Sârbu este absolvent al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara, promoția 1975, iar din 1978 a devenit cadru didactic al facultății pe care a absolvit-o, unde a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor universitar în 1998 și conducător de doctorat în domeniul Inginerie civilă și instalații din 2004. Domnul profesor Ioan Sârbu are și o activitate de cercetare remarcabilă, recunoscută la nivel național și internațional, incluzând peste 100 de granturi și contracte de cercetare (peste 40 ca director de proiect). A înființat și acreditat Centrul de Cercetare în Instalații și a autorizat/reautorizat Laboratorul de instalații ca laborator de gradul I, cu competență națională.

A participat, în calitate de coordonator sau coautor, la elaborarea de standarde și normative în domeniul proiectării, execuției și exploatării instalațiilor termice, precum și al performanței energetice a clădirilor. Rezultatele cercetării științifice s-au concretizat prin publicarea a 23 de cărți/capitole, 11 manuale universitare, peste 350 de articole, din care peste 130 publicate în reviste indexate ISI, circa 50 de articole în proceeding-urileconferințelor internaționale, 6 brevete de invenție, 15 certificate de inovație și peste 30 de programe ordinatoare originale.Ca o recunoaștere a performanțelor profesionale, Federația Europeană a Asociațiilor Naționale ale Inginerilor i-a conferit titlul de „Eur.Ing.”. Domnul profesor Ioan Sârbu a fost șef al Catedrei de Instalații (2000 – 2017), șef al Laboratorului de Instalații gradul I, cu competență națională, membru al Senatului UPT (2004 – 2008; 2015 – 2017).

Prof. dr. ing. Ioan Borza, este absolvent al Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Construcții, promoția 1976, iar din 1980 este cadru didactic al UPT. În această calitate a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor universitar în anul 1998 și conducător de doctorat în domeniul Inginerie civilă și instalații din 2004. Domnul profesor Ioan Borza a avut și o bogată activitate de cercetare, care include peste 75 de granturi și contracte de cercetare (29 ca director de proiect), peste 40 de expertize tehnice și peste 120 de certificate de performanță energetică a clădirilor. Rezultatele cercetării științifice s-au concretizat prin publicarea a șase cărți, 12 manuale universitare, peste 270 de articole, din care circa 40 publicate în reviste de specialitate, peste 170 de articole în proceeding-urile manifestărilor cu participare internațională, 6 brevete de invenție și 19 certificate de inovație.

A fost șef al Colectivului de Instalații pentru Construcții(1990 – 1996), prodecan al Facultății de Construcții (2004 – 2012; 2014 – 2016), director al Centrului de Cercetare în Instalații (2011 – 2017), membru al Senatului UPT (2012 – 2014), membru fondator al Asociației Inginerilor de Instalații din România (1990). Domnul profesor Ioan Borza a contribuit la permanenta modernizare a învățământului, participând la proiectarea unor standuri de cercetare și de lucrări practice prin autodotare în laboratoarele UPT, cât și la dotarea și modernizarea spațiilor de învățământ.

Pentru toate aceste aspecte, Senatul Universității Politehnica Timișoara a hotărât acordarea titlului onorific de Profesor Emerit tuturor celor trei distinși membri ai corpului profesoral al UPT.

2 COMENTARII

  1. Pe domnii Profesori Dr ING Borza şi Dr ING Sârbu i-am avut cadre didactice in Facultatea de construcţii secţia Instalaţii acum treizeci de ani in urmă, au fost şi sunt cadre dicdactice care merită acest titlu pentru activitatea lor alături de mulţi alţi care din păcate numai sunt printre noi.Mult succes in continuare.

  2. Pe profesorii dr ing Borza şi dr ing Sârbu i-am avut cadre didactice la Facultatea de construcţii secţia instalaţii acum trezeci de ani.Au fost şi vor profesori care merită acest titlu alături de alte nume care din păcate numai sunt printre noi.Mult succes in continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.