0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Accident violent pe o sosea din Banat. Doi copii și trei adulți răniți FOTO

Doi copii, de 2 și 9 ani și trei adulți au fost răniți în urma unui accident rutier produs la ieșire din Reșița. Incidentul a avut loc miercuri seară, pe DJ 581.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un cetățean ucrainean, de 50 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pe o porțiune de carosabil umed și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar de un bărbat de 27 de ani din Zorlențu Mare”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a 5 persoane cu vârstare cuprinse între 2 și 49 de ani, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :