USR a acţionat în instanţă Primăria Arad pentru „refuzul de a pune la dispoziţia cetăţenilor contractul cu constructorul stadionului UTA, însoţit de eventualele acte adiţionale, facturi, situaţii de lucrări şi procesele verbale de recepţie aferente”, arătând că banii plătiţi deja firmei se apropie de valoarea din contract, dar lucrările sunt întârziate.
Conform USR, firma Tehnodomus SA, câştigătoare a contractului de modernizare a stadionului UTA, semnat în decembrie 2013, trebuia să execute în termen de 36 de luni, în schimbul sumei de 26.397.802 lei fără TVA, toate lucrările necesare. Astfel, termenul era decembrie 2016, însă lucrările sunt încă în derulare.
„Realitatea urâtă pentru arădeni este că la aproape trei ani de la data la care ar fi trebuit finalizat, stadionul oraşului este abia pe jumătate gata, iar constructorul declară că a terminat. Pentru început, trebuie precizat că lucrările de amenajare a gazonului şi a instalaţiei de nocturnă sunt două proiecte separate, politizate şi folosite apoi intens de administraţie pentru a induce în eroare cetăţenii şi a justifica întârzierile la lucrarea principală. Gazonul şi nocturna nu sunt motivele reale pentru care nu a fost finalizat stadionul, decât în poveştile ultimilor doi primari arădeni”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de USR Arad.
Conform sursei citate, Primăria a plătit deja suma de 26.187.322 lei fără TVA, „foarte aproape de suma pentru care Tehnodomus a convenit să livreze stadionul cu tot cu scaune, parcări, echipamente, instalaţii, tabelă şi siglă luminoasă”.
USR acuză Primăria Arad că ‘ascunde contractul şi documentele care indică explicit ce anume trebuia să execute Tehnodomus’.
„Ne-am adresat instanţei pentru a obliga administraţia locală să le publice. Suntem decişi să mergem mai departe, pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de ceea ce se prefigurează a fi o mare ţeapă dată sportului şi bugetului arădean”, se mai arată în comunicatul USR Arad.