Timișoara2021 marchează o etapă importantă și mulțumește consultantului artistic pentru evenimentele curatoriate până în prezent. Echipa Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii îi mulțumește domnului Chris Torch pentru colaborarea sa și pentru punerea în practică a evenimentelor culturale din perioada 2017 – iunie 2019.
Merită amintite: IMPULS (2019), Windows, Lumina Libertății, Memoriile Cetății (2018) și Limits by Cirkus Cirkör (2017), cât și dezvoltarea pe termen lung a proiectului Dante21 și a patru proiecte câștigătoare, acestea din urmă cu finanțare din bani europeni; asociația remarcă excelentele sale relații cu companiile și operatorii culturali internaționali, ceea ce a contribuit la menținerea viziunii artistice pentru un program cultural coerent.
În curând vor fi anunțate două concursuri pe post menite să întărească echipa artistică: un post de director de program și un post de consultant artistic. Echipa se va întregi și va continua implementarea programului Timișoara 2021, aflat acum în perioada de Producție, pentru 2019-2021.
„Îi mulțumim lui Chris Torch pentru această perioadă pe care și-a dedicat-o proiectului Timișoara 2021. Sperăm să colaborăm în continuare și să ne ofere din experiența și energia sa și mai departe. În acest moment încheiem etapa de Start-Up și intrăm în etapa de Producție pentru pregătirea evenimentelor ce vor avea loc în acest an și până în 2021. Pentru cele două posturi care urmează să fie scoase la concurs procesul de selecție va fi unul deschis”, a spus Simona Neumann, Director Executiv al Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii.