1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Mesaj pentru românii din diaspora: „Un «Buna ziua!» în loc de «Ciao!» ar fi bine venit„

O româncă stabilită în Italia a transmis, prin intermediul unei postări pe Facebook, un mesaj emoționant pentru românii din diaspora care se întorc în țară, în concediu.

Un minim de bun-simţ, sentimentul de patriotism şi de mândrie românească sunt câteva dintre lucrurile pe care toți suntem obligați să le avem pentru a demonstra că suntem oameni mai buni. Același lucru l-a cerut şi românca stabilită în Italia pentru toți românii care lucrează în străinătate şi care, în fiecare vară, vin acasă, în România, pentru a-și petrece concediul.

„Dragul meu roman!

Lumea-i mare și plina de tine asa cum iți este orgoliul și mândria atunci când vine vorba de țara ta. Poate ți-ai lăsat-o de curând sau poate de-o viață. Poate ai uitat-o sau poate nu. Poate încă o mai iubești sau o respecți doar că ți-a fost leagăn. Oricare ți-ar fi sentimentele când o privești, eu, româncă din diaspora ca și tine, te rog un singur lucru: dacă te-ai hotărât să-ți petreci vacanța în sânul ei, arată-i ce-ai învățat departe de ea, iar când îi vei păși pragul, fii exemplu pentru cei care au ales să rămână. Asigura-te ca primul pas către ,,ea” îl faci tu. Începi cu lucrurile simple. Esențiale. La revederea primul cunoscut fă un efort și încearcă să-l saluți în limba lui care, printre altele, este și a ta. Un ,,Bună ziua!” în loc de ,,Ciao!” ar fi bine venit. V-ar face revederea mai frumoasă. Fă-ți curaj și păstrează-ți aceeași atitudine și când vine vorba de un simplu dialog. Nu trebuie sa demonstrezi nimănui că ai învățat altă limbă. Te vor crede toți, stai liniștit. Altfel, cum te-ai fi descurcat prin țări străine?

Probabil vei simți nevoia sa te fălești. Dacă îți dorești lucrul asta, „dă-te mare” cu mintea și creierul. Atrage-i de partea ta cu puterea exemplului care pe tine te-a ajutat să te schimbi și să vezi lucrurile altfel, în speranța că, din țara în care ai ales să trăiești ai luat doar ce-a fost mai bun. Te-a ajutat sa devii alt om. Ar fi mai bine dacă în urma ta ai reuși să lași idei sau schimbări, NU ,,firme” sau ,,cai putere”. Pe etichete și fum nu s-a (re)construit niciodată nimic.

Dacă pășești pe ușa unui restaurant ai să găsești oameni care muncesc la fel ca tine: pentru o pâine. Tratarea-i cu respect. Bănuiesc că același lucru îl vrei și tu, la rându-ți…sau nu? Nu te limita la superioritate și prepotenta doar pentru ca trăiești ,,afară”. Nimeni nu e obligat să-ți suporte aerul meschin. Pentru ei ești un client la fel ca toți ceilalți, nu un privilegiat. Și dacă tot ești într-un local, șpaga tradițională nu mai este obligatorie. Dacă totuși insiști s-o lași, fă-o în cinstea serviciilor care te-au mulțumit și care ți-au întrecut așteptările pe care nu le aveai, nu din dorința de a-ți demonstra puterea umilinței și nici din frica că a doua oară îți vor scuipa în ciorbă. În cazul în care te-ai hotărât să ieși cu familia la ,,tradiționalul” grătar, asigura-te că printre casoletele cu mici și berea la rece ți-ai pus și-un sac. Menajer. Ar fi minunat ca în urma voastră locul să rămână la fel cum l-ați găsit. Natura cu siguranță v-ar fi recunoscătoare.

Vei trece și prin ,,aventura” actelor (majoritatea o facem).
Te vei lovi de ,,incompetență” asa cum probabil te vei lovi de infinitele cozi din fața ghișeelor. Nu ești singurul, crede-mă. Însă, cu plecăciune te-aș ruga să iei în calcul că, cei rămași, se confruntă cu astfel de nemulțumiri zi de zi. Tu, în schimb, în astfel de momente, încearcă sa fii optimist și bucură-te că în țara în care locuiești ,,tratamentul” ți-e mult mai bun. Probabil, într-o buna zi, ne va veni și noua rândul la civilizație. Între timp, evită certurile și gâlceava. Sunt doar o pierdere de timp. Dacă alegi s-o faci și dorești cu orice preț să te ,,auzi”, fă-o cu educație și bun simt. Nu cu urlete și nici că ,,pierzi avionul”.

…ȘI NU UITA, dragul meu român: Un ,,Bună ziua!”, un ,, Mulțumesc!” un ,,La revedere!”, n-au omorât pe nimeni. Cu siguranță nici pe tine!,,Acasă” și respectul pentru ea, înseamnă și asta”, a fost mesajul transmis de Iuniana Daniela Popescu.

Sursa: observator.tv

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :