7.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Puținele tabere școlare din Timiș sunt pregătite. Ce măsuri s-au luat

Administratorii taberelor școlare din Timiș s-au pus pe treabă. Ei sunt pregătiți, potrivit unui raport prezentat, marți, la Prefectura Timiș, să își primească oaspeții. Localurile de cazare de la Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu au fost reabilitate, igienizate și dezinfectate, iar contractele cu furnizorii de alimente au fost încheiate.

Din ianuarie 2019 și până în prezent la C.A Chevereșul Mare s-au desfășurat 10 serii de tabără/excursii la care au participat 217 persoane iar la Poieni Strâmbu s-au desfășurat 3 serii de tabără/excursii la care au participat 51 persoane. Urmează alte 12 excursii în această vară. Ministerul Tineretului și Sportului a aprobat pentru acest an 37 de locuri pentru taberele sociale și 75 de locuri pentru taberele pentru persoanele cu handicap.

„Pentru desfășurarea în bune condiții a seriilor de tabere în centrele de agrement Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu s-au luat următoarele măsuri:
• Pentru optimizarea serviciilor oferite în centrele de agrement s-au luat măsuri de acoperire a deficitului de personal precum și instruirea prin Cursul de igiena muncii.
• S-au efectuat analizele medicale ale personalului care manipulează alimentele la cabinetul de medicina muncii
• S-au încheiat contracte cu firme specializate de furnizare a alimentelor.
• S-au asigurat măsuri de depozitare corespunzătoare pentru alimentele din tabere (frigidere, lăzi frigorifice, cămări alimente),
• Sunt în curs de obținere buletinele de analiza apei.
• S-a încheiat contract cu firmă specializată de dezinsecție și deratizare în baza căruia au loc periodic stropiri pentru dezinsecție și deratizări cu substanțe chimice în tabere, contract cu firmă specializată de spălătorie lenjerie și cu firme de ridicarea și recuperarea deșeurilor
• În colaborare cu Direcția de Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara se va asigura prezența unui cadru sanitar în fiecare serie de tabără.
• S-a dotat punctul sanitar cu necesarul de medicamente din trusa medicală a taberei,
• Au avut loc lucrări de vopsire, văruire și igienizare a spațiilor atât la interior cât și la exterior.
• Conducătorii de grup au fost înștiințați cu privire la regulamentul de tabere ce include norme de comportament ce vor fi respectate în tabără cu scopul de a evita evenimentele nedorite, accidentele, comportamentul violent sau nesocial atât în tabără cât și pentru activitățile desfășurate,
• Însoțitorii de grup vor avea pentru fiecare participant în tabără fișa de tabără și avizul medical (dovada vaccinării, avizul epidemiologic, aviz clinic)”, scrie în raportul Direcției de Tineret Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :