După victoria anti-PSD­-ALDE în alegerile europarlamentare, e limpede că votanții PNL și ai USR-PLUS așteaptă câteva cuvinte despre ce se gândesc cele două forțe politice să facă după ce vor veni la putere. (Nu neapărat să vină la putere acum, fiindcă lucrurile s-ar complica tare mult, dar asta e o altă poveste.) Așadar, eu cred că au trecut destule zile de euforie pentru ca, în fine, liderii lor să vină în fața națiunii și să spună răspicat câte ceva despre ce vor corecta mai întâi, iar apoi despre ceea ce vor propune. Asta urgent fiindcă, în acest moment, trompetele pesediste au primit ordin pe unitate să spună pe la toate televizoarele că PNL și USR-PLUS vor le vor tăia salariile, pensiile sau alte lucruri dobândite. Știu că în politica responsabilă nu e nici bine, nici moral să arunci cu promisiuni. Și mai știu că, după delirul majorărilor de salarii, după angajările pe bandă rulantă în sectorul de stat, e foarte greu să spui acum — mai ales acum, înainte de a fi la guvernare — că va trebui să faci reduceri de personal, că nu se pot susține unele cheltuieli aberante. Așa este, dar exact în acest moment al gândului, îmi dau seama că și PNL, și USR-PLUS au promis un nou fel de a face politică. Un mod în care, sper eu, onestitatea va cântări mult mai greu în fața policianismului lipsit de scrupule. După cum cred că lumea așteaptă ca liberalii, useriștii și cioloșiștii să spună ceva despre asta fiindcă un asemenea moment ar da de pământ și cu vechiul refren al pesediștilor care au vrut să confiște competența politică. Urlând mereu că Opoziția nu știe ce vrea și, ca atare, nici nu poate guverna. În fine, anunțarea unor linii de strategie economică și socială ar fi un foarte puternic semnal de coeziune adresat electoratului democrat și ar decredibiliza definitiv PSD-ul în aceste momente de lupte intestine.

Probabil că persoanele care au trăit victoria Convenției Democratice în 1996 își aduc aminte cu tristețe și dezamăgire de cei 15.000 de specialiști anunțați de Emil Constantinescu cu surle și tobe. O cifră care, în malaxorul confuziei de atunci, s-a dovedit o iluzie. De fapt, nici nu putea fi decât o iluzie dintr-un motiv cât se poate de simplu: specialiștii nu sunt partinici. Adică ei nu sunt liberali, pesediști sau useliști. Ei, pur și simplu, nu au culoare politică. În diverse etape ale României post-comuniste, ei au fost obligați să fie pesediști, aldiști, udemeriști, pedeliști, țărăniști etc. Or, prima măsură pe care cele două forțe politice ar trebui să o ia se referă la depolitizarea instituțiilor. Dacă îmi permiteți un joc de cuvinte, societatea românească ar trebui urgent dez-dăncilizată pentru ca asemenea accidente să nu se mai repete nici măcar la nivelul unei grădinițe de țară.  Dar depolitizarea nu se poate face printr-un capriciu bun, de pildă. Depolitizarea se poate face numai într-un mod structural fiindcă presiunile umane în interiorul organizațiilor sunt mai puternice decât explozia de la Cernobîl. Noua putere va veni în fruntea trebii însoțită și ea de legiuni întregi de persoane la fel de lacome, de stupide sau de ticăloase cum a fost (?) „poporul pesedist”.  Și, pentru ca asta să nu se mai repete, e nevoie doar de niște proceduri clare, limpezi și nemiloase.

Greu, nu-i așa ?