10 copii rămași fără tată au nevoie de ajutor! Bărbatul a murit într-un cumplit accident

50913

Zece copii, toți minori, au rămas fără tată după ce acesta a fost accidentat mortal, de o mașină, sâmbătă, în timp ce se deplasa pe bicicletă în zona localității arădene Vladimirescu.

„Sâmbătă, în jurul orelor 13:45, un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe D. 682C, sensul de mers Vladimirescu – Horia, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depășire, nepăstrând o distanță laterală suficientă, accidentând mortal un biciclist de 46 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, a declarat pentru ziardearad.ro, Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

După moartea cumplită de care a avut parte bărbatul, acesta fiind decapitat în urma impactului, zece copilași au rămas fără tată. Mama lor le oferă cu greu tot ceea ce au nevoie, mai ales că bărbatul era stâlpul casei și singurul angajat din familie.

Un apel umanitar a fost postat pe rețeaua de socializare Facebook de un apropiat al familiei greu încercate.

”La rugămintea familiei din Horia, fac o postare cu un apel umanitar în urma unei tragedii foarte cumplite care s-a abătut asupra familiei Andonie, având loc un grav accident rutier, fiind decapitat tatăl copiilor. A lăsat în urma sa 10 copii și o mamă. Cunosc foarte bine situația familiei, locuiesc într-un apartament închiriat, având doar două cămăruțe.
Toți cei care doriți să ajutați această familie greu încercată o puteți face atât direct la familie sau să ma contactați pe acest nr :0755503549.
Dumnezeu să mângâie familia, iar celui răposat odihnă veșnică!”, este apelul făcut de Valentin Căldăraș pe Facebook, însoțit și de o imagine cu numele și vârsta tuturor celor 10 copilași rămași orfani de tată.

Toți cei care vor să ofere un ajutor familiei Andonie sunt îndemnați să sune la numărul de telefon afișat. 

6 COMENTARII

    • 0755503549 ACESTA ESTE NUMARUL DOMNULUI VALENTIN CALDARAS, NU CRED CA FAMILIA ARE CONT BANCAR, DAR CEL MAI BINE LUATI LEGATURA CU DOMNUL VALENTIN.

      MULTUMIM!

  1. Buna seara! Domnul Valentin Caldaras nu are o poza la profilul de pe Facebook (pe care sa o afisati aici)? Si acolo se pot discuta detalii privind ajutoarele pentru familia greu incercata. Daca se poate va rugam sa o dati!

  2. Sa mearga mama la munca, sa intinzi mana e usor, noi muncim pt copiii nostri, nu faci 10 ca sa ii chinui! Dupa ce se angajeaza o ajutam si noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.