Presa străină, despre condamnarea lui Liviu Dragnea: Cariera sa politică s-a încheiat

637

Sentinţa împotriva lui Liviu Dragnea pune capăt carierei politice a liderului social-democrat, scrie presa internațională.

Condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare cu executare pune capăt carierei politice a liderului social-democrat, scriu la unison agenţiile internaţionale de presă, după ce liderul PSD a fost condamnat luni de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani şi 6 luni de detenţie pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Hotărârea de luni pune capăt carierei politice a liderului social-democrat care, deşi nu a putut face parte din guvern după condamnarea sa cu suspendare încă din 2016 pentru abuz de putere într-un alt proces, era considerat până în prezent cel mai puternic politician român şi prim-ministru al ţării din umbră, comentează agenţia spaniolă de presă EFE. Guvernul PSD a primit critici puternice din partea societăţii civile şi a Comisiei Europene pentru încercările sale de a slăbi legile împotriva corupţiei în cadrul unei serii de reforme juridice de care ar beneficia membri ai partidului de guvernământ care au probleme cu legea, la fel ca Dragnea.

Sentinţa pronunţată împotriva omului forte al puterii din România riscă să submineze pe termen lung ambiţiile politice ale acestui ales controversat care i-a condus pe social-democraţi la o mare victorie la alegerile legislative din 2016comentează şi AFP. Liviu Dragnea a fost împiedicat să preia funcţia de prim-ministru din cauza unei condamnări cu suspendare într-un alt dosar, de fraudă electorală. Criticii lui îl acuză că încearcă să relaxeze codul penal pentru a scăpa de diferitele proceduri care îl vizează, aminteşte agenţia franceză de presă, adăugând că liderul social-democrat a suferit şi un regres la urne în alegerile europene de duminică.

La rândul său, Reuters observă că decizia de condamnare vine la o zi după ce partidul lui Dragnea a pierdut alegerile europene în favoarea formaţiunilor de centru. De la venirea la putere la sfârşitul anului 2016, social-democraţii au erodat constant independenţa sistemului judiciar, atrăgând critici ferme din partea Uniunii Europene şi declanşând cele mai mari proteste de stradă din România din ultimele decenii.

sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.